De ce suferim ?

Toti stim ca suferinta invata si ca este necesara deoarece numai in momentele de suferinta ne punem intrebari si cautam raspunsuri, ne educam, apreciem, ne smerim si il gasim pe Dumnezeu. Atunci este momentul cand invatam din greseli

Toate trec cu timpul, se mai spune. ” Da, dar trec prin noi si lasa urme”, imi aduc aminte replica cuiva. Hmmm…cat adevar !

Practic orice ne chinuie, ne face rau, ne provoaca suferinta nu este de acceptat. Una este sa lupti si altceva este sa stai si sa induri suferind, asteptand un mai bine sau o obisnuire cu mizerabilul rau si sa te minti spunandu-ti ca este normal si eventual educativ. De ce ne place cand ne indragostim? Pentru ca ne simtim bine, suntem tonici, efervescenti, euforici. Se mai spune ca dragostea vine la pachet cu suferinta. Calirea cu raul este provocata nu de iubire ci din frustrare. Fata ni se lumineaza si sufletul ni se incalzeste si fruntea ni se insenineaza cand ne amintim lucrurile placute, momentele frumoase. Inainte de a deveni o amintire ele trebuiesc traite si imaginile frumoase ale trecutului nu prea includ suferinta, caci daca ar include-o nu ar mai fi asa frumoase, nu?
Am ajuns sa inteleg ca durerea este necesara pentru ca ea ne invata, dar suferinta indelungata ne inraieste, ne insingureaza, ne acreste sau amaraste.
Nu poti sa fi fericit daca nu ai suferit macar o singura data in viata, nu poti pretui momentele de bucurie decat daca stii ce inseamna sa suferi minute, ore , zile, ani intregi. Nu exista suferinta mai mare sau mai mica, totul depinde de puterea noastra de a uita si de a ierta, lucru ce este mai greu decat suferinta in sine. Se spune ca timpul le vindeca pe toate, partial adevarat doar, cu timpul uiti dar nu ierti, sau cu timpul ierti dar nu uiti, e foarte greu sa ajungi sa uiti si sa ierti in acelasi timp. E adevarat ca, odata cu trecerea timpului, suferinta se atenueaza, dar rana ramane acolo undeva in suflet, nu se inchide cu nimic definitive, oricat ai incerca sa depasesti momentele in care suferinta a fost de nesuportat, ceea ce a sapat ea adanc in sufletul tau ramane, si prada sechelelor ce raman vesnic in amintire, devii o creatie a propriilor tale suferinte.
Se intampla uneori ca dupa trecerea timpului, momentele nefericite sa se transforme ori in simple amintiri, ori in regrete.
Este adevarat ca numai un om care a suferit in viata, din dragoste mai ales, este un om mai intelept, dar si mai reticent si circumspect. In dragoste nu este ca in orice situatie de viata, suferinta lasa urme adanci si cu toate ca iti juri sa nu mai crezi asa repede intr un sentiment care te ia pe sus, inconstient, ti se va intampla sa iubesti din nou pe acel sau acea care tia provocat suferinta. In dragoste si fericirea si suferinta au aceeasi importanta si efect, conteaza insa proportia, caci suferinta este doar o avertizare temporara a ceea ce s ar putea intampla daca iubirea ar disparea sau si-ar reduce din intensitate, ele sunt interdependente, suferinta fara dragoste nu exista iar dragoste fara suferinta…nici atat..
De ce insa cea mai mare suferinta pe care ti o poti aduce aminte este cea a unei dragoste pierdute, a unei iubiri ratacite in necunoscut, de ce atunci cand simti ca suferi cea mai buna alinare este o mangaiere pe frunte sau o vorba de alint si dragoste? De ce cand iubesti simti ca nimic nu mai conteaza decat dragostea persoanei de langa tine si prezenta ei ?
De ce suferi cand ti se intampla totusi sa pierzi ceea ce te- a facut si fericit si nefericit in acelasi timp?
Pentru ca suntem vulnerabili. Suferinta din dragoste deriva din sentimentul de neputinta de a mai putea schimba ceva ca totul sa fie ca inainte, iubirea este nesfarsita si inefabila, si totusi ea are o finalitate. Devii constient de aceasta finalitate atunci cand incepi sa te indoiesti de sentimentele celui de langa tine, caci sufletul dependent de dragoste nu face fata schimbarilor iar la orice greseala din partea celuilat se pierde cate o parte din inefabilul care odata te facea sa tremuri de fericire, si se transforma in cuvinte si ca orice sentiment pe care il poti descrie totusi in cuvinte, dragostea devine un sentiment real, pe care nu il mai poti primi in intregime si nici sa-l daruiesti nu mai poti asa cum ar trebui si asa cum ai vrea. Indoiala este cel mai mare dusman al dragostei , si atunci cand nu este doar e elucubratie al unei imaginatii bolnave, ea distruge in timp orice sentiment de iubire , si duce inevitabil la pierderea oricarui sentiment fata de persoana care altadata te facea sa simti ca esti cea mai importanta fiinta din lume.

Oricum, una peste alta, suferinta din dragoste este importanta in viata unui cuplu, ne caleste, ne ajuta sa intelegem sis a vedem mai bine lucrurile care alta data nnu le vedeam, ne face sa apreciem pe cel de langa noi si mai mult de atat, Clipele ulterioare sufeirntei sunt insutit mai frumoase, atunci cand din suferinta se trag invatamintele necesare.

Dar asa cum spuneam, suferinta indelungata poate pricinui regrete, poate devein ireparabila si poate lasa urme.

As incheia cu un exemplu, elocvent dupa parerea mea:

Te impiedici si dai cu capu-n bordura. Te doare, o sa-ti ramana semn dar trebuie sa te ridici, sa te uiti bine in jur si sa-ti continui drumul…. daca n-am face greseli care ar mai fi farmecul vietii ?

Hmm… Terentiu spunea: “Certurile dintre indragostiti sunt renasteri ale iubirii lor.”

…Intotdeauna se aplica…