Viata si optimismul...

Am invatat ca pe masura ce trecem prin viata, este inevitabil sa nu fim raniti de cineva din cand in cand, uneori crezand ca daca ne ranesc ii vom aprecia si ii vom iubi mai mult sau pur si simplu nerealizand ca prin atitudinea lor isi descalifica valorile morale. Unele rani pot fi nesimnificative, dar sunt unele care  patrund adanc in noi si simtim cum ne sfasie inima, iar daca nu suntem atenti, ele ne pot schimba pentru totdeauna stilul nostru de viata si pe noi ca persoana.


Totul depinde de cum ne ocupam noi de ranile noastre.


Cred ca iertarea si timpul sunt cei mai buni vindecatori  si ar fi bine sa ne folosim de ei cand inca ranile ne sunt in stadii incipiente si chiar daca nu exista solutii pentru problemele noastre, o atitudine pozitiva nu va permite ca amaraciunea sa se stabileasca in sufletul nostru, pentru ca odata stabilita acolo, ea va fi cel mai puternic factor, care ne poate transforma in rau pentru totdeauna,  pana ne va  distruge.


Ma gandeam cat de minunata e viata asta...Cate lucruri frumoase ti se pot intampla...Cate momente unice si superbe poti petrece...Cate lucruri superbe poti face...Cati oameni minunati poti cunoaste...Cat de frumos si de deosebit este sa iubesti si sa fi iubit de atata lume...Cat de frumos este atunci cand visezi la un lucru si ti se implineste ?Cat de minunat este sa fi '' membru de onoare ''al acestei vieti...


Ce fac eu ? Eu rad de viata, astfel incat sa nu rada ea de mine si imi las gandurile cotropite de un optimism total, iar sufletul patruns de bucuria de a trai !


Fiti optimisti si voi, viata merita traita !!! (*_-)