Aiurea...

Aiurea..., am inserat atat de multa gramatica in dragoste. Am uniformizat un sentiment fara sa-l exploram pana la capat, fara sa-i dam sansa sa exprime realitatea. Am trait cu atata pasiune un enunt emotiv, dar nu ne-am invatat sa-i marcam sfarsitul cu un punct frumos. Ne-am invatat sa apelam nepasatori la punctele de suspensie fiindca nu avem timp sa culegem cuvintele potrivite… Calculam cu atata precautie ecuatiile sentimentale dar in final cautam solutiile intr-un sistem emotional strain. Inseram in suflet cu atata minutiozitate pronumele "noi" ca mai apoi sa-l decupam atat de repede si de brutal... Aiurea !

O ploaie de vara...

Ochi-mi privesc prin fereastra scurgerile grabite din ploaie-nvolburata, vad ingrozitii nori cum sau transformat in rauri bolborosinde, pe strazile inguste, risipindu-se apoi prin guri de canale. Pe cer alti nori zoriti, se zvarcolesc in stanga si in dreapta, iar tunetele in fulgere se lupta, tesand huruitoare panze din infioratoare fire de lumină. Surprinsi de ploaia grava, prin rauri agitate trec oamenii in graba, strecurandu-se ca niste umbre prin gri intrari de blocuri. Pe strada cenusie ramasa acum pustie, doar apa surluieste pe geamuri si pavaje, lasand in amintire soarele din vara.