…Simti cum mor in tine treptat sentimente, timpul e precum un criminal ce ucide incet sperante… nu mai poti face nimic ! Juri ca nu o sa mai iubesti…dar stii ca nu e asa…brusc iti vine in minte imaginea ta cand erai in clasa intai, cand erai un suflet inocent si deabea descopereai lumea si intrebai “mami eu cand o sa ma fac mare ?”
Timpul se scurge repede si iti amintesti de aceea vara, o iubire de-o vara…iluzii, sperante brusc si ele destramate ! Nu stii, nu intelegi, nu iti vine sa crezi…parca povestea se repeta ! Iar plangi si te doare, dar nu mai e ca prima data ! Poate nici acum nu era suficient…stii ca te subestimezi, dar cauti doar scuze ca de fiecare data ca sa poti ierta sa mergi mai departe, razbunarea nu e pentru tine, niciodata nu a fost…blestemi timpul… treptat te dezamagesc multi din jurul tau, ii ierti si pe ei…poate si tu i-ai dezamagit vreodata…in ce lume traim ! Vezi, dar nu vrei sa o accepti !
Te gandesti ca anii au trecut, incerci sa te schimbi …sa devii egoist, sa nu mai fii “personajul pozitiv” dar mai apare cate cineva sa te opreasca si iar inchizi ochii si crezi in sentimente curate…incet incet incepi sa iti doresti sa nu mai visezi…
…visezi in doi, incepi sa speri din nou, parca ai fi uitat de toti cei ce te-au ranit si nu mai simti lipsa ei desi probabil a si uitat de existenta ta…
Mai cad cateva lacrimi…ironie a sortii. De ce destinul a decis sa ne intalnim si ne-a ucis visele, facandu-ne sa suferim ?”
Din nou incetezi sa mai speri…din nou te cuprind amintirile…
Maturi cenusa viselor stinse…esti din nou tu cu tine ! Noptile adesea se transforma-n zile, nu intelegi…”De ce Doamne eu ? De ce mie ?” si iti vin in minte oameni pe care i-ai facut sa planga-n viata asta si te gandesti ca poate acum platesti ! Nu ai ales tu asa…majoritatea te-au iertat, ai suflet curat sau aveai ! Incredere nu mai ai. Aproape nu mai ai nimic…te simti gol, murdar ! continui sa zambesti, cu ochii in lacrimi. Te doare, caci calca mereu pe aripile tale. Poate n-a fost sa fie, orice inceput are un sfarsit, ar merita ura ta, dispretul…dar nu e felul tau, nu ai urat niciodata pe nimeni in inima ta, ai iertat-o deja!
Accepti, ai pierdut si lupta asta, plangi pentru tristetea ta si a ei, dar vezi tu cum e viata asta !? Tu plangi pentru amandoi si de-ai putea ai plange doar tu, cateva lacrimi in plus ce mai conteaza, cui ii mai pasa…tie nu ! Incearca sa privesti in fata, nimanui nu-i pasa daca esti trist sau nu…asa ca ai putea la fel de bine sa fi fericit caci “cartea lui Dumnezeu se poate deschide si maine la pagina cu tine sau cu mine”…timpul trece atat de repede…traiesti ca si cand n-ai muri vreodata si mori ca si cand nici n-ai fi existat. Realizezi absurd si banal cum s-au dus si anii… Te napadesc amintiri si incepi sa tremuri oftand...
In cadrul celelalt nu au mai ramas decat parca 2 straini. Deziluzii, vise sfarmate…nu-ti vine sa crezi ca inca ai suflet de copil si inca te visezi atunci cand erai mic…si nu aveai griji, si visai, si totul era simplu si inca mai crezi ca viata poate sa fie si frumoasa…oare cum ? oare de ce? Plangi si razi din suflet…si ce daca "ploua" de cateva luni…va aparea un soare frumos candva…sau poate fericirea in sine ! Nu stii incotro sa o apuci…
Nu te speria, vei sti la vremea potrivita…
