Speranta ?

Motto: Viata poate fi inteleasa numai privind inapoi, dar trebuie traita privind inainte!

Auzim adesea cand suntem tristi: ‘speranta moare ultima‘. Asa o fi oare ? Speranta nu este convingerea ca lucrurile vor lua o intorsatura buna, ci convingerea ca ceea ce faci are sens indiferent ce intorsatura iau lucrurile.

Ce ti-e si cu speranta asta ? Ce bine si usor ne-ar fi fara… aceasta autoamagire, modalitate de amanare a acceptarii unei situatii care nu ne convine, lucrul de care ne agatam cand se strang norii, credinta, motivatie … nu stiu, dar asta chiar ca moare ultima, nu moare nici sa vrei s-o ucizi si, chiar daca moare tot nu se preda. J

Cred ca fara ea am putea depasi si accepta mai usor niste situatii, dar uneori ne da si putere… ca ce chestie daca ai toate datele concrete si obiective impotriva unei situatii, tu tot speri ?

Eu unul as zice ‘speranta nu moare ultima - nu intotdeauna‘. Uneori, chiar adesea, ea, speranta, sau moare cu mult inaintea celor care au gazduit-o pentru o vreme sau o abandonam noi insine, asa, de buna voie. Stau si eu si ma gandesc: daca speranta ar fi fost ceva atat de bun, de ce a fost si ea indesata in cutia Pandorei, laolalta cu toate relele ? As zice ca nicidecum dintr-un motiv, altul decat faptul ca si ea, speranta, nu era cu nimic mai breaza decat celelalte: boala, durerea, frica, minciuna si alte alea, care mai de care.

Oricum, faptul ca i s-a trantit capacul in nas tocmai cand era sa iasa, se pare ca n-a fost de prea mare folos. Devreme ce o intalnim astazi la tot pasul inseamna ca, in cel din urma, trebuie sa se fi strecurat afara din cutie, prin vreo fisura…cine stie J

Speranta si iubire

Din graiuri omenesti asculti,

Din suflet plin de suferinte,

Cuvinte sfinte, lamurite,

Sperata si iubire !

Prin lume cauti si gasesti,

Doar ce nu ai gasit la ei,

La cei ce-ai dat si sufletul sa-i vezi

Plini de speranta si iubire !

Pe-un gol sa-l umpli tu voiesti,

Din plin tu faci sa fie gol,

Umpland din nou cu tot cei bun,

Speranta si iubire!

Un suflet sfant sa nu-l mai lasi

Sa plece trist de langa tine,

El doar aduce-n viata ta

Speranta si iubire!.

Am daruit

Simt mainile reci , inghetate

Sunt sincer, dar cati dintre ei ma vor crede

Ca nu ma ascund intr-un trup ce va trece.

Si tot ei ma indeamna sa fiu tot mai rece.

Pornesc pe un drum necunoscut, inghesuit,

Nu privesc inapoi, cu lumina ce-o vad ma alint

Si iubirea ma face sa cred ca nu am gresit,

Atunci si acum cand ma simt neiubit.

Simt inima cum bate obosita, ravasita,

De atata iubire surasul imi odihneste suflarea,

Ca o pace se asterne in sufletul palid, necurmat

Din al clipelor frangerea ranilor,  iubire am daruit !!!

Suflet

Plimbandu-ma prin fulgii de nea, printre nametii albi am zarit un suflet ranit cu aripile frante, cu cicatrici adanci si urme de talpa. Era un suflet plapand, un suflet pur de copil, pierdut si ranit. L-am ridicat incet, l-am privit un timp, apoi l-am apropiat de buze si l-am sarutat. Aveam acum in palme un suflet aproape inghetat cu aripi frante si cicatrici adanci. Nu stiam ce sa fac, vroiam sa il asez la loc si sa plec mai departe gandindu-ma ca pana la urma l-ar fi gasit altcineva. Nu era sufletul meu, nu era problema mea, nu aveam nevoie de o complicatie in plus. Ma uitam la el cum se incalzea in palmele mele si mi-am urat egoismul, mi-am urat nepasarea. Am inceput sa plang si lacrimile fierbinti udau sufletul din palmele mele, sufletul acela cu cicatrici adanci si urme de talpa. Am privit cu uimire cum urmele talpilor dispareau spalate de lacrimile mele si atunci am aflat in mine raspunsul. L-am sarutat din nou si l-am asezat alaturi de sufletul meu. L-am incalzit cu dragoste, l-am hranit cu dezmierdari, l-am spalat cu lacrimi si i-am vindecat ranile sarutandu-i-le. L-am pastrat inauntrul meu incercand sa il ascund de durere. Nu a fost deloc usor, au fost momente in care sufletul acela chinuit aproape renunta la viata, au fost momente in care eu aproape renuntam la lupta. Dar zilele au trecut si foarte incet sufletul acela ranit si cu cicatrici adanci a inceput sa se vindece. Acum privesc un suflet cu aripi noi, cu cicatrici subtiri si fara urme de talpa. E acelasi suflet pur de copil pe care durerea nu a reusit sa il schimbe. A venit clipa in care sufletul gasit isi va lua zborul punandu-si la incercare aripile noi. Imi deschid acum palmele iar el se inalta timid spre ceruri albastre, spre stele noi, purtat de adieri noi. Il privesc cum planeaza lin, cum se indeparteaza tot mai mult de vechiul adapost. Plang si acum ca si in prima zi dar lacrimile mele sunt de aceasta data lacrimi de fericire. Iubesc sufletul acesta atat de mult incat il pot lasa sa zboare. Nu simt durere, nu simt regrete, nu ii reprosez plecarea. Ma uit doar la el cum pleaca si stiu ca nu va uita niciodata nici palmele mele, nici sufletul meu. Zboara suflet drag, iubirea mea iti va veghea somnul, lacrimile mele iti vor spala urmele de talpi, buzele mele iti vor saruta cicatricile, iar palmele mele iti vor fi oricand adapost !

Te iubesc atat de mult incat te pot lasa sa zbori liber, fara sa vreau sa te inchid in colivia mea de aur. Poti pleca acum, iti simt nerabdarea, te simt frematand. Ai vrea sa ramai, iti e mila de mine. Imi vezi lacrimile, palmele goale si sufletul singur. Dar nu iti fie teama, nu am nici aripile rupte, nici cicatrici adanci, nici urme de pasi. Imi apartii si iti apartin, ma regasesc in zborul tau, in fiecare bataie de aripa, te regasesc in fiecare lacrima, ne regasim in fiecare vis. Nu trebuie sa te ating ca sa te simt, nu trebuie sa fi in fata mea ca sa te privesc. Nici timpul, nici distanta si nici oameni nu ne pot desparti. Esti in aer, in razele soarelui, in lumina lunii, in sangele meu, in fiecare respiratie, in fiecare bataie a inimii mele.

Esti tot ce sunt eu, sunt tot ce esti tu.

Intoarce-te la mine atunci cand vei fi pregatit sa-mi mangai sufletul, sa-mi stergi lacrimile si sa ma ierti… te astept...

Adio sau la revedere... suflet liber de copil, mereu voi fi cu tine, mereu voi fi al tau...