Amintiri...

Amintiri, intotdeauna am tinut mult la imaginile decupate din timp si pastrate prudent in suflet, am tinut si tin mult la emotiile amortite in memoria inimii…amintirile sunt temelia spirituala cu care coexistam, desi deseori am dori sa detinem controlul asupra manuscriselor salvate, sa le mai redactam, incapacitatea de a o face  le ofera o valoare aparte. Am generalizat inceputul acestei expuneri pentru reliefa importanta amitirilor pentru mine, astazi sunt mai sentimental ca deobicei. Imi voi aminti mereu de tine, o stiu, imi voi aminti de chipul tau, am scris de atatea ori despre tine si tot am senzatia ca nu am redat niciodata realitatea pe care o reprezinti, deseori am scris  cat te idealizam dar  nici eu nu mai stiu daca a fost asa, poate am exagerat… poate nu…desi mai inregistrez mici explozii de suparare, sting repede incendiul cauzat cu o amintire placuta. Vreau sa-ti multumesc, nu am facut-o niciodata, mulţumesc ! Imi voi aminti mereu de acel fior seismic ce-mi rascolea un zambet si, da, imi voi aminti mereu de clipele inregistrate pe pelicula inimii, alaturi de tine, Imi voi aminti cum radeam impreuna, imi voi aminti mereu privirea ta, dar… imi voi aminti si de ploaia care te-a sters din sufletul meu…imi voi aminti mereu… de toate…