Uneori stau si ma gandesc ca m-am nascut intr-o lume pe care nu o inteleg. Si atunci ma simt atat de singur si stau si ma intreb cine sunt si de ce sunt ?! Poate ca nici macar nu mai traieasc…poate ca am murit demult si in urma mea a ramas o fiinta ce la prima adiere de vant se pierde printre toate frunzele uscate ale anotimpurilor. Privesc in jur si nu regasesc nimic din ceea ce, candva, ma facea fericit. Dragostea a trecut pe langa mine fara ca eu sa stiu sa o prind de mana. Mereu i-am iubit pe cei care m-au facut sa sufar. Iar pe cei care m-au iubit i-am indepartat. Am incercat sa caut mereu un echilibru intre ceea ce simt eu si ceea ce imi ofera altii, insa mereu m-am ratacit printre vibratiile inimii ce m-au condus de prea multe ori spre lacrimi. Anii mi-au daruit iubiri ce au alunecat spre amintire, prietenii in care am crezut. Si, in toata aceasta calatorie prin ceata destinului am cunoscut oameni pe care i-am indragit din prima clipa sau pe care am ajuns sa ii iubesc in timp. Credeam ca detin controlul acestiu univers care se construise in jurul meu. Dar azi privesc usor in urma si vad ca am gresit. In realitate sunt singur pe lumea asta...atat de singur incat imi pot auzi cadenta lacrimilor ce se lovesc de trotuarele noptii, ecourile strigatului de disperare si ajutor. Nu e nimic in jurul meu, doar un vid imens lasat de haosul prin care am trecut de prea multe ori. Viata m-a obligat sa-mi creez oameni desprinsi din dorintele si visele, poate uneori prea marete, pe care le aveam... tocmai pentru a ma simti mai putini singur. Oameni carora le-am oferit sufletul meu. Insa atunci cand am avut nevoie de o imbratisare, de un cuvant care sa ma intoarca dintr-un final prematur de drum, universul a suspinat a gol.
Da...sunt singur pe lumea asta. pentru ca e atata indiferenta si atat de putin adevar. Ma intreb unde e dragostea pe care o striga toti in gura mare si pe care o simt. Unde e acel "imi pasa" cu care se tot lauda oamenii. Cuvinte goale si vorbe desarte...dureros si ingrozitor de suportat...
Si realizez intr-un final ca nu sunt facut pentru lumea asta pentru ca asta nu este lumea mea !
...Si totusi a trecut un an ! Un an plin si cand zic plin...vreau sa spun plin... Un an in care am incheiat un capitol din viata si am inceput sa scriu la urmatorul...
Hm, ciudat, uneori aveam impresia ca timpul sta in loc si ca este dusmanul meu. Dar nu, timpul a zburat si a dus cu el toate amintirile dezanadejdile si dezamagirile... . Nu-nu, timpul nu a inghetat. Nu a stat pe loc. Privesc in urma si-mi amintesc cu nostalgie clipele de tristete dar si de bucurie prin care am trecut. Imi amintesc cu un zambet amar, de momentele care m-au maturizat. Uneori, as fi vrut sa raman copil pentru totdeauna. Poate asa, nu as mai fi aflat de ipocrizia care este in jur. Minciuna si falsitatea care ma pandeste pe dupa colt.
Dar nu regret. Sunt constient de anii ce ii am in urma. Pe care i-am lasat... dar… nu sunt constient de anii care imi stau in fata... asa ca... La Multi Ani, Bogdan !
