De curand am invatat ca oricat de bun ai fii in viata, si oricate sacrificii ai face, toate palesc in fata pragmatismului. Atunci cand de la oamenii care te asteptai cel mai putin (sau chiar deloc) sa-ti intoarca spatele cu brutalitate, sa-ti tranteasca usa in nas ca unui obiect de care s-a folosit si nu mai valoreaza nimic, nu mai poti crede ca e constiinta ci doar pragmatismul unui vis gen: casa mare si luxoasa, bani, placeri, distractii etc. Si totusi, pragmatismul paleste in fata constiintei multora. Oamenii pun in balanta adeseori aceste doua elemente ale eu-lui nostru. Dar nu am deschis acest subiect ca sa vorbesc de alte persoane, ci pur si simplu ca sa scot in evidenta un citat a lui Socrate (mi s-a parut foarte relevant) si care ne invata, in virtutea inertiei vietii, ca cel mai bine e sa fii pragmatic. Stiu, veti spune ca pragmatismul inseamna si egoism (stiu si asta... repet am vazut tot ce era de vazut in ultimul timp si am invatat si ce e egoismul) si ce ? E bine sa fii egoist !
Dar nu ai cum sa intelegi acest lucru decat daca chiar esti un egoist prin defintie sau ai facut ca mine... ai dat totul ca sa primesti nimic...hmmm.
Dar nu e nimic, toate aceste lucruri m-au maturizat (nici nu va inchipuiti cat de mult), si pot spune ca am atins un plan al existentei mele care mi-a deschis ochii asupra multor elemente esentiale din dezvoltarea mea spirituala ulterioara. Am ajuns sa inteleg faptul ca gandirea, maturizarea, pentru mine, inseamna niste trepte. Nu-i bine sa stai la primele nivele ca te calca multi in picioare, e bine sa te ridici tot mai sus, dar numai la un nivel optim. La cele superioare te apuca ameteala, iar aerul este rarefiat si-ti gasesti si prieteni tot mai greu. Eventual ajungi un filozof care sufera de singuratate sau nu, ori in grupuri elitiste, de snobi. :)) So, exista o limita pentru tot :).
Dar, cum spuneam uitati cum gandeste Socrate:
“Foloseste-ti timpul pentru a te îmbogati din scrierile altora, astfel încât sa obtii cu usurinta ceea ce altii au obtinut muncind din greu”.
Cata putere de concentrare intr-o idee si ce judecata corecta. Noi de fapt invatam mult din scrierile altora (literatura, eseuri, dezbateri, marturii, insemnari, jurnale etc). Prin exersare se dezvolta circumvolutiile creierului, se inmultesc si se adancesc ( aceste diferente se observa intre oamenii mai isteti si cei mai putin isteti), intelegem idei tot mai complicate. Nici nu e necesar sa ajungem la nivelul cel mai abstract, conceptual, e de ajuns sa poposim la un nivel optim de intelegere, interpretare, ca sa le putem aplica si in realitate ceea ceam inteles, ceea ce ne-a placut sau cu ceea ce suntem de acord. E clar... acesta numesc eu pragmatism ! Bravo frate Socrate :)), sa mor de nu imi va fi unul din motto-urile din viata mea aceasta gandire a ta !
La naiba cu constiinta si prefacatoria, satul de promisiuni, minciuni si mai ales satul de lasi si parveniti, satul de oameni care au ajuns sa iubeasca tot ceea ce detestau odata, satul de vise desarte, satul de tot !
De azi inainte voi fi un model de pragmatism :)
