Eu sunt !

Cine sunt eu, sunt un fluture, asezat sa se odihneasca pe o frunza de tacere…

Cine sunt eu, sunt un gand, angrenat intr-un fabulos dans cosmic fara de sfarsit…

Cine sunt eu, sunt surasul stelelor in noapte…

Cine sunt eu, sunt marea ce scalda nisipul…

Cine sunt eu, sunt un fir de praf, purtat pe cai nebanuite prin univers de vanturile stelare…

Cine sunt eu , sunt lacrima raului fara intoarcere…

Cine sunt eu , sunt o fila dintr-o carte…

Cine sunt eu, sunt firul de nisip purtat de vant pe aripi de condor.

Cine sunt eu , sunt trenul ce poarta amintiri eterne,

Si duce mai departe ….tarziu in noapte lumini si umbre ce pier in zi .desarte…

Sunt iubire, lacrima, durere,

Sunt dor nebun de bucurie,

Sunt dor nebun de fericire,

Sunt dor nebun de libertate.

Atunci cand treci prin ale lumii zboruri

Condor ce vezi pamantul…

Ia urma pasilor din adancuri

Si te- nalta in zori pe aripi de soapte…

Sunt ceea ce sunt fiindca sunt ceea ce sunt…

Sunt eu !

Cine esti tu ?

Dragostea ? Dragostea ! ...

Traim intr-o lume in care nimic nu mai are valoare sau, cel putin, o lume in care valorile s-au rasturnat. Tineri fiind, suntem foarte asaltati de multele tentatii ale vremii. Relatiile dintre femei si barbati sufera mult din cauza secularizarii dragostei. Dragostea, in conceptia lumii este ceva de neatins sau, daca o gasesti, ea este o depresie psihica (parca Freud spunea asta ?!). Daca vrei sa scapi de dragoste se poate, ia pastile antidepresive ! Totusi, in iuresul acestei lumi, in bezna prin care ea strabate, noi, oamenii , tinerii dar si batranii, suntem chemati sa aprindem farul ce ne va lumina calea catre singurul reper din lumea aceasta; Dragostea.  Insa daca in conceptia lumii in dragoste nu incape decat egoism si alimentarea acestuia, noi trebuie sa fim oamenii care vom fugi spre dragostea adevarata, pentru ca ea ne indeamna la altruism si o doza de nebunie.
                De curand am citit o legenda foarte interesanta, despre cum Iubirea si Nebunia au ajuns sa fie nedespartite:

Legenda Iubirii şi a Nebuniei.
„Cu foarte mult timp în urmă, înainte ca lumea să fi fost creată, virtuţile şi viciile se plictiseau.
Într-o bună zi, toate viciile şi virtuţile s-au reunit şi au constatat că se plictiseau tot mai tare ceea ce era de neconceput.
Deodată, Ingeniozitatea a avut ideea să se joace de-a v-aţi ascunselea.
Cu toatele au admis că era o idee excelentă şi pe dată Nebunia strigă:
” Eu vreau să număr, eu vreau să stau la numărat ! “ Şi, după cum nimeni nu era destul de nebun ca să contrazică Nebunia, celelalte vicii şi virtuţi au fost de acord. Nebunia, acum rezemată cu faţa la trunchiul unui arbore, a început să numere: “Unu, doi, trei,…”
In timp ce Nebunia număra, celelalte vicii şi virtuţi au alergat ca să se ascundă. Tandreţea – pe cornul Lunii, Trădarea într-o grămadă de gunoaie. Duioşia s-a pitit printre nouri, iar Pasiunea în mijlocul pământului. Minciuna spunea că se va ascunde sub o piatră, dar s-a ascuns în fundul unui lac. Avariţia s-a băgat într-un sac.
Şi Nebunia continua să numere: ”70, 71, 72,..”
Acum, toate virtuţile şi viciile erau deja ascunse, cu excepţia Iubirii. Nehotărâtă, Iubirea nu reuşea să se hotărască unde anume să se ascundă. De altfel, nu era de mirare, pentru că ştim cu toţii cât de greu ne ascundem Iubirea.
Nebunia: “98, 99!”
Chiar atunci, pe când Nebunia urma să numere 100, Iubirea s-a ascuns într-o tufă de trandafiri.
Nebunia: “O sută! Am pornit la căutat!”
Lenea a fost primul viciu descoperit pentru că nu avea nici măcar puterea să se ascundă. Apoi, Nebunia a reperat Tandreţea ascunsă pe cornul Lunii şi Pasiunea din centrul pământului. Una câte una, toate viciile şi virtuţile au fost descoperite cu excepţia Iubirii.
Nebunia era disperată. Atunci, Invidia îi şopti Nebuniei: ”Ţi-a mai rămas Iubirea pe care o vei găsi în tufa aceea de trandafiri.”
Atunci, Nebunia înşfăcă o furcă şi împunse cu sălbăticie tufa de trandafiri până când un strigăt disperat sfâşie aerul. Iubirea ieşi cu mîinile acoperindu-i faţa. Printre degete curgea sânge. In furia ei, Nebunia îi înţepase ochii Iubirii cu furca.
“Ce-am făcut ? Ce-am făcut ?” striga disperată Nebunia. ”Te-am orbit ! Cum pot să-mi repar greşeala ?”
Şi Iubirea îi răspunse: “Nu-mi mai poţi da ochii înapoi. Dar, dacă doreşti să faci ceva pentru mine, poţi să-mi fii ghid.”
Şi, de atunci, Iubirea este oarbă şi este mereu însoţită de Nebunie.”