Coldrex cu topping de miere...

Nu stiu cum se face dar iara am racit. Eu si jumatate din prietenii mei. Pentru ca ne iubim atat de mult, facem totul impreuna. Nu prea ma invat minte. Se pare ca nu stiu cum. Daca repetitia e mama invataturii, ai fi zis ca am tras si eu niste concluzii, dar se pare ca lucrurile nu stau chiar asa.
Fiecare are cate ceva. Unul are febra, altuia ii curge nasul, pe altul il dor toate, altii au pur si simplu o slabiciune generalizata. Si mai toti dam vina pe vreme. Mereu dam vina pe vreme, ce vina o fi avand ea...
Ei, lasa ca de data asta vreau sa inving bestia inca din fasa, asa ca m-am inarmat cu multa rabdare, nurofen, miere si portocale :). Faza nasoala este ca nurofenul asta da somnolenta si sunt mai toata ziua fara chef, in plus mi-am propus sa mai fac cateceva prin apartamentul asta si nu reusesc.
Azi, pe drum spre birou, stateam in metrou si ma gandeam ca mi se pare ca am racit. Apoi mi-am dat seama ca e ca atunci cand zici “cred ca m-am indragostit”. Pai daca crezi asta, te-ai indragostit, clar, altfel nu ti-ai pune intrebarea. Parasind taramul cu fluturasi si inimioare si pasind pe cel al mucilor si febrei, asa e si cu raceala. Daca ti se pare ca ai racit, pai asa e.
Cand m-am intors acasa, imi suflam resemnat nasul intr-un taxi si exclamam “O sa-mi cada nasul!”, taximetristul a dat dovada de mult optimism si bunavointa fata de un om bolnav, zicandu-mi “Lasati, ca gasiti altul cazut pe jos” :). Ce baiat bun !
Ehh asta este, ce ti-e si cu raceala asta, in seara asta precis nu voi dormi singur, (din nou :) ) voi avea in brate un mare sul de servetele... E buna si raceala la ceva, nu ?!
Si ciudat cum totul se reduce la nasul meu care protesteaza deloc tacut impotriva vremii si asupra gatului meu care are dificultati in a scoate sunete, altele decat o tuse morocanoasa.

Dar gandesc in continuare pozitiv si stau si cuget ce parte din mine sa mai ascult si zambesc cand imi dau seama ca pot sa le ascult pe toate.

Sunt o balanta...

Ieri noapte mirosea atat de tare a iarna ca m-am si vazut cu ghete pufoase, manusi imblanite si o caciula caraghioasa, sus intr-o casa de munte, cu vin fiert in mana, cu zapada in jur. M-am imaginat acolo, la caldura pe care numai lemnul o poate da, in fata unui semineu imens. Aproape ca simteam zapada pe nas si picioarele inghetate.
Si m-am tot gandit eu asa… cum de m-am linistit dintr-o data. Descopar chestii la mine care au ars mocnit pana cand, nealimentate, s-au stins. Si nu e deloc rau. Descopar furii si dureri care atunci cand erau prezente, erau atat de prezente incat credeam sincer ca or sa ma doboare, dar n-au facut-o...
Azi povesteam cu niste prieteni despre Craciun, colinde, brazi, globuri... E al doilea Craciun pe care il voi face singur, dar e primul din noua mea viata... cobor...urc..iar cobor si apoi ma catar din nou. Totusi...sunt o balanta...