Ce este iubirea ?

negura....

Iubirile sunt la inceput de toate felurile … iubesti, speri, visezi,…si atunci iti taie cineva aripile…acel cineva in care ti-ai pus toata increderea care a facut imposibilul posibil, acum distruge totul prin indiferenta… totul e distrus, increderea in tine dispare in timp din cauza sperantelor si naivitatii prost concepute. Plangi, te agiti suferi, iti distrugi inima si nimeni nu iti da nici un pic de atentie. Esti departe de realitate te-au separat de tot universul in care paseai mereu cu o petala de trandafir in mana… Esti din nou a nimanui, degeaba cersesti putina atentie celor din jur prin insistenta privire inlacrimata…nimeni nu te vede, nimeni nu stie ca existi…le vorbesti in zadar fara nici un raspuns, nu mai insemni nimic si totusi pentru ca asa iti este firea inca speri ca va veni momentul in care cineva iti va intinde o mana si te va scoate din groapa in care ai cazut…Aceasta este pedeapsa ta pentru ca ai incercat sa crezi in iubire…ea nu ti-a adus decat cativa ani de fericire si o zi care ti-a fost fatala. Te-a imbrancit cu acelasi zambet cu care te-a cucerit prima data…o zi care va cantari o viata de durere pe langa putinele clipe de fericire.
             Ai un suflet mort care nu te mai ajuta cu nimic, nu vrei sa mai traiesti, vrei sa spulberi toate clipele de fericire si aminitirile dureroase care sunt ca un cutit in mintea ta, nu ai cum sa fugi, nu ai cum sa te indepartezi, te urmareste si va fi mereu acolo…

soarele...

Dar iubirea  te si inalta..te si coboara… te caleste si te face mai puternic. Iubirea poate muri si tot ea poate reinvia, totul sta in acceptarea situatiei…

Sa luam lucrurile ca atare… sa o privim ca  pe ceva viu.. se naste… traieste si moare… insa ce o face frumoasa este  puterea ei de a renaste…

Totul sta in voia inimii, pe care nici oamenii, nici cerul, nici chiar propiriile noastre interese nu o pot schimba vreodata. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost incredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu. Iubirea e un imbold pentru fiecare sa se desavarseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el insusi de dragul cuiva.

Iar eu iubesc... si voi iubi cat voi trai, iubesc si voi suferi atat cat va fi nevoie, pentru ca,  nu-i asa ? Este demn, inaltator si minunat sa-ti pastrezi increderea, speranta si visele... E foarte clar ca pentru a intelege dragostea trebuie sa suferi... suferinta te face sa-ti intelegi pacatele, suferinta te face sa privesti iubirea cu ochii inimii, nu cu cei ai trupului.
Eu pot spune ca iubesc sufletul ei, bunatatea din privire... stralucirea celesta din ochi ei, simplitatea gandului si puritatea nonsalanta din inima ei !!!
Acum stiu ce vreau si stiu ce am de facut...

Te iubesc, Alina !

Nu mai vreau...

Satul de minciuni, satul de fel si fel de aberatii, de oamenii care vor sa iasa in evidenta, de cei care cred ca pot schimba lumea si se rezuma doar la schimbul cuvintelor fara interes propriu…Satul de toti cei care cred in ceva ce nu exista si de cei care cred cu nonsalanta ca ceea ce detin, impropriu spus, au si dobandit, furandu-se sub ochii lor, satul de cei care promit si hranesc visele. Iritat de mincinosi si de prefacuti, de cei care se cred cu adevarat prieteni dar defapt sunt niste javre...scame pe care nici cu scoch-ul nu le poti indeparta. Mahnit de ceea ce se intampla in jurul meu, de lasii pe care ii zaresc in fiecare zi la metrou si le citesc cu tristete povestile amarate de pe buzele lor, mahnit de durerea ce se abate asupra celor care se mint si accepta sa traiasca in minciuna, totul devenind o roata mobila dintr-un lemn de stejar…Scarbit de cei care au vicii si se amagesc zi de zi cu tarie in suflet ca pot renunta, slabit de puterea de a-mi aranja gandurile si viata in asa fel incat sa-i exclud pe cei care imi dauneaza cu adevarat…Devin un las si am puterea sa ma mint si sa cred in ceva ce nu mai exista, ceea ce ma face sa imi acopar ochii, sa ma ascund si sa ma prefac ca nu mai exista nimic pe lumea asta, devenind iar un las si un mincinos, satul de vise si sperante, satul de frig…de cald…de tot….

Ma voi inchide intr-o cusca in care nimeni nu imi va intinde mana spre o alta directie…sau cel putin eu nu voi mai accepta sa cred in sperante…Cu totii suntem la fel…

P.S. Asta simt, asta gandesc in acest moment...niciodata nimic nu ma va mai face sa nu spun ceea ce gandesc

...Trecutul...

Viata este mereu colorata, o simti, o vezi... iubesti fiecare parte din ea, pretuiesti fiecare secunda si vrei mai mult. Cand totul deja este in roz si adrenalina iti creste la maxim, cand gandul nu iti este la nimic altceva decat la viitor, apare el,trecutul, exact atunci cand nu te asteptai, atunci cand simteai ca l-ai uitat, atunci cand nu mai intorceai capul sa vezi ce este peste umarul tau.

Si vine momentul in care viata ta nu mai este roz…amintirile iti invadeaza mintea si ti se pare ca o vraja prea puternica, ce nu te lasa sa mai inaintezi, nu mai poti sa gandesti limpede si fiecare parte a trecutului te invaluie..si stii…viata nu mai este roz, dar nici alta culoare nu mai are… Dintr-o data, nonculoare te cuprinde, exact ca un film vechi, alb-negru…

Amintirile acelea, iti revin, prezentul sau viitorul, parca nu mai exista in acel moment, nu mai ai capacitatea de a inainta, de a mai face un pas sau de a intoarce capul, sa inchizi ochii si sa indraznesti sa visezi. Stii ca un vis nu te va face mai puternic si realizezi ca niciodata, nimic, nu va mai fii ca in vremurile pe care le-ai iubit atat de mult. Credeai ca esti in rai, iti imaginai deja cum sari pe fiecare nor, simteai cum plutesti…dar acel nor, s-a evaporat, iar tu ai cazut, ai cazut atat de mult, incat tot ce ai in minte sunt vorbe de demult ce le indrageai si stii ca zilele tale de singuratate sau prelungit, suferinta ta sa prelungit. Amagirea este acum la tot pasul, trecutul este cel pe care l-ai iubit atat de mult….atat de mult…cum sa traiesti fara el, cand stii ca fiecare minut depinde de el ?

Simti ca te sufoci in lacrimi, in tot ce stiai ca fost, e un chin, totul este acum imbracat in acele haine zdrentuite si prafuite…tu zambeai, clipeai, iubeai acele haine zdrentuite…Oare cum sa il uiti acum, cand el a intins mana spre tine si ti-a alungat fericirea si linistea ? Nu…nu poti si nici nu vrei, cat este de minunat sa iubesti acel trecut….

Orele se scurg, lacrimile poate ca deja au secat, vocile inca le auzi, bataile inimi continua sa se joace in tine…in sfarsit,ai reusit sa iti dai seama, cat de greu iti este sa traiesti fara trecut, nici nu mai conteaza daca cerul este albastru sau intunecat, nici nu te mai intereseaza cine te striga pe nume, ca un disperat care incearca sa te scoata din acel abis in care ai cazut….Nu iti pasa de ei, nu iti pasa de acel prezent ce te vrea….Asta pentru ca, tu nu poti vedea prezentul sau viitorul fara trecut. Doar stii, el este ”partea” aceea care te-a facut omul puternic din prezent. Cum sa indraznesti sa uiti partea aceea atat de dureroasa, atat de chinuitoare si totodata…atat de minunata….nu vrei sa faci asta….iti este atat de greu….

Inima, a fost sfasiata…te uiti la tine, o vezi cum atarna, o vezi cat este de ranita, o vezi cat de mult sangereaza…oare de ce nu vine nimeni sa te panseze ? Sa te ingrijeasca ? Sa nu te mai simti atat de singur…de ce ?

E vina ta….ca nu ii lasi sa vina, ca preferi sa suferi atat de mult, sa te ineci in lacrimi si ca iubesti atat de mult trecutul…

Stiu prea bine ca nu il pot depasi, eu nu pot….sufar…dar am secat, pentru ca lacrimile deja au fost eliminate cu toate….desi aud trecutul….desi amintirile lui revin…desi incep sa simt un gol in suflet…nici eu nu il pot uita….si atunci te intrebi..

Cine sunt eu sa iti spun sa uiti partea aceea intunecata ?…cand eu insumi nu am facut nimic ca sa ies din acest abis…

Off…si atunci…iti cer iertare….imi cer iertare, ca nu sunt omul puternic care ar putea veni la tine sa iti interzica sa privesti peste umar, imi cer iertare ca nu reusesc eu insumi sa ies din singuratate….imi cer iertare ca si eu la randul meu sunt omul care nu reuseste sa se descotoroseasca de trecut….Si atunci te uiti la mine, cu toate ca sunt deja in genunchi, cu toate ca inima imi sangereaza atat de tare…..te uiti la mine si imi spui sa te las, imi spui ca nu ma iubest… cu o voce atat de aspra si de rea….eu cad….continui sa privesc la tine….tu, imi intorci spatele, pleci, deja…uitasei trecutul….tu doar iti aminteai…..si eu…am ramas in el…Atat de singur….atat de ranit…si lacrimile revin…suferinta la fel si ea…inima parca e rupta in mai multe bucati si ma uit la mine si ma vad cat de josnic sunt, cat de slab si imatur…cum de nu am puterea ta ? Cum de am ramas aici ? Cum ?????

Si ma intind pe jos, imi asez o mana sub cap…e atat de rece…si atat de trist…dar..nu vreau sa te uit trecutule…atat de mult te iubesc, atat de mult imi lipsesti….inchid ochii si te vad din nou…aud o melodie in surdina si reusesc sa visez si sa mi te doresc atat de aproape …dulce si chinuitor trecut….

Vise ce dor...

Uneori, as vrea sa stiu ce gandesti, sa iti fiu aproape….sa te inteleg…..orele trec…. clepsidra mea sta in loc, timpul nu exista….aud doar pasi in mintea mea, vad urme peste tot in jur, lumina ce demult ma-nsotea s-a stins… Batai in usa se aud mereu, furtuni se zvarcolesc din nou, urmele sunt astupate de praf, ploile reci imi cad in prag. Si ma zbat intr-una sa gasesc cheia, ce mi-ai dat-o candva de mult…

Ma apuc sa scriu pe o foaie, versuri din poeme de demult, povara imi sunt amintirile, si incerc….sa uit….In fata mea, stau gandurile mele prafuite, ti le-as fi dat, dar cu ce folos…. A mai trecut o noapte si o zi, ma uit la ceas sta neclintit, intunericul ma cuprinde tot mai mult si uit sa mai privesc pe geam, stau intr-un colt si privesc limbile ceasului ce nu mai ticaie si astept… Am oprit timpul pt tine, cerul a plans in locul meu, luna si soarele le-am ascuns…cuvintele…te asteapta sa le asculti….as vrea sa dorm, sa te uit, sa nu te fi cunoscut… dar e tarziu…m-ai ucis iar sangele a secat… Da….m-ai ucis, inima mi-ai zdobit-o, mintea mi-ai imbolnavit-o, m-ai facut sa ma inec in mii de lacrimi.

De ce ??  De ce nu ti-a pasat cand m-ai imbolnavit, cand mai secat, cand mai ucis ?

……si totusi exist….. asteptandu-te intr-un colt, am oprit timpul pentru tine si stiu…nici azi nu vei veni…

Am visat atat de mult la o viata fara griji, am crezut in tot ce am avut si dintr-o data m-am pierdut…Cuvinte insirate pe foi, ganduri pierdute in zori, astept de prea mult timp sa pot spera in ceva, visez mereu... te caut in vise...in dor.

Fiecare secunda, fiecare ora e din ce in ce mai grea, ore scurse fara rost, minute in care simt ca ma sufoc, nu pot sa merg departe sa fug, nu am puterea de a smulge lanturile, bataile inimi sunt din ce in ce mai alerte si simt negura neputintei ce ma cupride…as fi vrut o sansa sa nu ma pierd in abisul mintii mele…dar timpul a trecut, m-a imbatranit pe neasteptat, as vrea sa strig sa ma auda cineva, dar degeaba simt….simt ca e in zadar, singuratatea e prietena mea ! Vrea sa fug, dar nu ma pot misca, in zadar ma zbat pe patul durerii, nimeni nu ma vrea, aud doar scartaitul crengilor de stejar, sub a caror frunze ma ascundeam candva….si zambeam, acum, doar patru pereti ma inconjoara, singuratatea e prietena mea, aud…si ma gandesc la tot ce iubeam candva, vremea a trecut, am ofilit si stiu…..mi-am pictat viata in doua culori, mi-am desenat destinul printre flori, am privit multe seri, am clipit si am descoperit mari…am trasat linii de durere, cerul  plange in pete negre,  pasari cu aripi frante….fum negru inaltand spre nori, sperante si vise ce dor…un soare fara raze, un copac fara frunze……mii de gratii, ceata si ploi, cuvinte surde, sunete mute, o zi intunecata, o noapte uda, trece o ora, trec doua…aceasi zi morbinda cu ziduri de fier, ma ridic de pe scaun, privesc in jur…totul e mort…la fel ca ieri !

... Sunt vise ce dor...