duminică, 25 septembrie 2011

Amintiri neplacute...


Amintiri neplacute
care te strang,
care iti sufoca visurile,
care te iau de mana si te scot din sarite
sunt, pentru mine,
plecarea, parasirea, abandonul, renuntarea.
Calatoriile pe care altii le fac departe de mine
si nu se mai intorc
mai ales cand mi-au promis, fara sa-i rog,
ca nu vor pleca nicicand.
Dar ei pleaca
si eu raman cu niste cioburi din cuvintele lor
care imi taie pielea,
carnea, oasele si amintirile
si care ma transforma, incet,
in statuie.
Si scrii despre pierderi in versuri,
ca sa le cioplesti cumva din tristete,
ca sa doara cumva mai putin,
ca dorul sa fie mai mic
ca tu sa nu te mai simti
un copil fara sfaturile de la tata.
Dar poezia nu e un plasture,
tu nu esti de fier
si te indoi sub plecari ca o salcie trista.

Sufletul si cararile lui...


In corpul omului, sufletul isi alege drumul catre unele lumi. Iar in functie de drum, destinatia sufletului se schimba. Unele suflete sunt fericite cu drumul ales si destinatia, alte suflete sunt fericite cu drumul ales dar nu si destinatia. Unele suflete nu sunt fericite cu drumul ales, dar se multumesc cu destinatia sau poate nici cu aceea. Insa unele suflete se ratacesc.
Unul dintre aceste suflete poate fi oriunde, oricand. Nimeni nu stie de el si nimeni nu il cauta. Iar daca l-ar cauta cineva, probabil nu ar sti cand l-a gasit. Oriunde merge, ajunge prea devreme sau prea tarziu. Cei langa care si-ar dori sa fie nu il vad sau se departeaza mereu de el. Are nevoie de ceva nou, dar tot ce i se ofera e trecutul lui care se repeta intr-o ciclicitate sadica. Iubeste fara sa fie iubit si adeseori fara sa isi declare sentimentele de teama sa nu para penibil sau sa fie respins. Este prietenul tuturor indiferent ca isi doreste mai mult sau mai putin de la ei. Toti vor sa ii fie prieteni, dar nu si pereche. Nu ii refuza pe cei care ii cer ajutorul, dar nu are cui sa ceara ajutorul cand are nevoie de altii.
Ploua mereu deasupra lui, chiar si cand ceilalti se bucura de soarele si caldura verii. Iubeste ploaia pentru ca atunci poate fi trist fara sa caute motive mai bune decat cele reale pentru tristetea lui. Motivele reale il fac sa para fragil si lamentabil, iar el nu are nevoie de mila. Ceea ce vrea de la ceilalti nu primeste niciodata, dar le ofera cu generozitate.
Rugaciunile lui nu sunt auzite, chiar daca sunt sincere. E mai mereu tacut, chiar daca ar avea multe de zis. Iar atunci cand vorbeste, putini sunt cei care il asculta iar si mai putini il inteleg. Si oricat de tacut ar fi, tot ce strange in el striga in speranta ca va fi auzit. Insa de cele mai multe ori, nimeni nu il poate auzi.
Lacrimile ii curg des din ochi, dar le sterge repede pentru ca nu ii sta in fire sa planga. E obisnuit sa le indure pe toate singur, chiar daca isi doreste mereu oameni langa el. Toti ii dau sfaturi, dar e satul de ele. Nu l-au ajutat cu nimic, de ce le-ar pretui ? E imun in fata optimismului si nu obisnuieste sa viseze pentru ca tot ceea ce e frumos incepe repede si se termina si mai repede. Visele lui se destrama lasandu-l mereu in aceeasi camera plina, dar atat de pustie. Nici nu doarme prea mult ca sa poata visa.
Gaseste mereu motive pentru care sa isi continue drumul, chiar daca asta inseamna sa se invarta in cerc dupa aceleasi miraje desarte care il indeparteaza si mai mult de ceea ce isi doreste cu adevarat. Se multumeste cu din ce in ce mai putin, pana cand nu mai are cu ce sa se multumeasca. Ii ramane doar speranta ca totul va fi mai bine. Iar atunci cand lucrurile se schimba si totul e mai bine, ii vine greu sa creada ca e real. Si daca este real, nu va sti ce sa faca in continuare pentru ca a fost si va ramane mereu ceea ce este: un suflet ratacit. Iar un suflet ratacit rareori gaseste drumul pe care sa se intoarca. Si atunci cand il gaseste, deja a pierdut prea mult timp departe de el si devine confuz cu privire la destinatie. Si cine stie unde ajunge un suflet ratacit ?

Controverse...si puterea de a merge mai departe


Simti... simti o durere apasatoare, ai impresia ca daca s-ar mai adauga un singur gram de durere te-ai face bucati...mii de bucati. Iti simti sufletul imprastiat si simti ca nu te poti misca. Stai tintuit in pat, privirea iti cauta ratacita in gol...tot ce credeai pana acum despre durere si dezamagire a fost depasit.
Am invatat ca pe masura ce trecem prin viata, este inevitabil sa nu fim raniti de cineva din cand in cand, uneori crezand ca daca ne ranesc ii vom aprecia si ii vom iubi mai mult sau pur si simplu nerealizand ca prin atitudinea lor isi descalifica valorile morale.
Iti simti tamplele pulsand de parca o inima nemiloasa vrea sa-ti explodeze in creier.Cutitul infipt adanc in rana se rasuceste usor manuit parca de o mana sadica.Pumnii iti sunt atat de strinsi ca-ti sinti unghiile infipte adanc in carne. Mintea refuza sa realizeze. Si lacrimile refuza sa-ti curga. O lacrima, macar o lacrima de ti-ar uda pupila zgariata de ultimile imagini.Iti simti gustul propriului sange... si-ti simti durerea usturatoare a buzelor muscate salbatec. Doare, atat de rau si poate somnul adanc fara trezire ar fi suprema alinare. Dar nu vrei sa dormi. Nu vrei nici macar sa-ti atingi geana de geana pentru ca o arsura in plus ar fi prea mult. Iti auzi urletul in interior... dar in afara, linistea te sfideaza. Si continui sa strigi pana cand iti simti gatlejul rana vie si totusi ,nimeni nu te aude.
In jurul tau tacere absoluta. Ca-ntr-un sicriu de sticla... cand toti te cred mort si-si ling degetele murdare de ultima bucata de coliva... iar tu... ingrozitor de viu... vezi tot dar nu auzi nimic. Si racnetul ti se opreste in gat si te ineaca si te sufoca ...si simti ca nu mai ai putere....
Si atunci cedezi impotrivirii. Pumnii ti se desclesteaza usor...un fel de calm vecin cu moartea te cuprinde ...ca un giulgi cald..corpul isi ridica propria greutate ...si cutitul isi opreste scrasnita-si rotire...simti o palma racoroasa atingandu-ti obrazul trudit...si suvoiul nestavilit al lacrimilor binefacatoare iti inunda fata.
Cazi intr-un somn greu... si adanc fara vise... si ultimul gand inainte de a-ti lipi genele arzande este ca poate n-ai sa te mai trezesti niciodata. Dar iti pui mereu intrebari, aceleasi intrebari...eternele intrebari...
De ce oamenii pe care incerci sa-i apropii, se distanteaza ca si cum ar trebui sa se apere de cineva anume ?! De ce oare afectiunea si prietenia, atunci cand unii nu sunt pregatiti, sunt considerate sentimente bizare ?! De ce trebuie sa amanam ceva, pentru niciodata, cand ne putem bucura acum de acel ceva ?  Bizar...
Si totusi...  alta zi se naste... lumina cruda a diminetii isi ascute sulitele pe ochii tai si realitatea prezentului iti infinge un cui in creier.  Te ridici si stii ca trebuie sa mergi mai departe.
Ai supravietuit primei nopti. Vei supravietui si celorlalte. Si te rogi la Dumnezeu sa ai puterea da a merge mai departe.
Daca esti norocos... pasul tau gaseste treapta urmatoare...

Orgoliul si Orgoliosii

Ce este orgoliul ? Cine sunt orgoliosii ? La ce foloseste orgoliul ? S-ar parea ca ego-ul nostru are nevoie de o anumita cantitate de orgoliu , insa, pe masura ce influenta acestuia asupra noastra creste, face rau altora, iar la un moment dat se intoarce si impotriva noastra. In ce masura devine un lucru rau ? Ce facem cu orgoliul nostru si cum raspundem la orgoliul celor din jurul nostru ?
Dar mai intai sa precizez la ce se refera orgoliul, pentru ca este folosit in diverse contexte si interpretat in mai multe feluri.

Dex-ul spune despre orgoliu asa:
"Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie."
Iar pentru a face distinctia necesara intre mandrie si orgoliu, am gasit o foarte buna explicatie in Mandrie si prejudecata de Jane Austen
"Orgoliul şi mândria sunt lucruri diferite, deşi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoană poate fi mândră, fără să aibă pic de orgoliu. Mândria se raportează mai degrabă la propria părere de sine, în vreme ce orgoliul este legat de modul în care am vrea să fim văzuţi de ceilalţi."
Mandria presupune o constientizare a propriilor valori, o buna cunoastere de sine, recunoasterea calitatilor si acceptarea defectelor. Mandria ne ajuta se ne pastram demnitatea in fata altora, sa nu ne consideram inferiori si sa dobandim incredere in noi. Demnitatea tine si de respectarea unor principii pe care fiecare si le stabileste. Insa atunci cand raportandu-ne la altii, ne consideram mai buni, mai valorosi si oarecum superiori, devenim orgoliosi. Uitam ca suntem diferiti, ca nimeni nu e perfect, si ca toti avem capacitatea de a deveni mai buni.
Orgoliul se naste din dorinta de a te pozitiona favorabil in raport cu ceilalti, pentru a te simti mai bine, pentru a-ti satisface ego-ul. Oamenii orgoliosi, cu o foarte buna parere despre ei par a avea foarte multa incredere in sine, insa aceasta incredere e de multe ori artificiala, impusa cu ajutorul mentalului, nu vine din interior si fapt ascunde neincrederea, frica. Un om impacat cu el insusi, care-si constientizeaza caltatile si defectele, isi asuma sentimentele pozitive si negative, nu mai are nevoie de aceasta lupta, de aceasta dorinta de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora ca este mai bun, ca are dreptate, ca rationeaza corect.
Orgoliul tine mai mult de sfera rationalului, mentalului, si presupune o anihilare a sentimentelor. Perceptia este ca sentimentele te fac mai slab, vulnerabil iar ratiunea si orgoliul mai puternic.

Sintetizand, ideile ce imi vin in minte legate de orgoliu ar fi:
- Orgoliul te impiedica sa te cunosti mai bine.
- Orgoliul te impiedica sa devii mai bun, sa iubesti.
- Orgoliul e in stransa legatura cu egoismul.
- Orgoliul e folosit pentru a domina.
- Orgoliul te face sa te simti mai puternic.
- Desi s-ar parea ca orgoliul apare din prea multa incredere in sine e tocmai invers, apare mai degraba din frica, din dorinta de a te impune.
- Orgoliul nu te lasa sa vezi cand gresesti si prin urmare te impiedica sa te perfectionezi, sa progresezi.
Oamenii orgoliosi ne produc diverse reactii : uneori ne atrag intr-un mod greu de explicat, alteori ii detestam pentru rautatea si egoismul lor, uneori ne ranesc, alteori poate suntem invidiosi ca nu suntem ca ei, ii putem considera oameni puternici sau slabi, incapabili de sentimente. Pot fi oameni inteligenti si cu multe alte calitati, pot fi oameni cu gandire limitata, dar care se cred buricul pamantului, insa sub orice forma il gasim, orgoliul ne provoaca tendinta este de a raspunde cu orgoliu. Acea doza de orgoliu pe care toti o avem in noi si pe care o constientizam sau nu, se poate dezvolta ca reactie la orgoliul altora sau se poate diminua prin iubire si daruire. Ne dam seama sau nu, multe din actiunile noastre sau ale celor din jurul nostru sunt legate de orgoliu.

Cum recunoastem un om orgolios ? Sau cum ne dam seama cand noi insine suntem orbiti de orgoliu ?
In relatia cu ceilalti , un om orgolios considera ca are intotdeauna dreptate, nu incearca sa-i inteleaga pe altii, sa accepte alte puncte de vedere, ci ii asculta doar ca sa gaseasca motive de a-i contrazice. Un orgolios nu-si recunoaste greselile, intotdeauna e altul vinovat , iar daca totusi i se demostreaza ca el a gresit, fie nu recunoaste, fie minimalizeaza greseala ca si cand ar fi ceva lipsit de importanta. Iar in cazul asta, ceva din exterior, o anumita conjunctura a determinat asta, nu e vina lui, ratiunea lui nu poate gresi. Are tendinta de a emite pareri pe un ton atotstiutor, si nu foloseste expresii de genul,"eu cred", "poate ar fi mai bine", ci "stiu eu" sau, "e gresit".
Un orgolios nu poate sa-si ceara iertare...recunoscund ca a gresit are impresia ca-si pierde din putere.
Un orgolios nu lasa frau liber sentimentelor, lupta impotriva lor, din teama de a gresi, se conduce numai dupa ratiune.
Orgoliosul e egoist si invidios.
Orgoliosul poate fi foarte suspicios, i se pare ca altii au ceva cu el si comploteaza impotriva lui.
Din orgoliu se poate naste ambitia, invidia, gelozia, posesivitatea.