The life bizzare...

Timpul trece...inevitabil si infailibil. Suntem din ce in ce mai putini...ne rupem, ne pierdem...si ne uitam. Si, dupa ce ca suntem putini, ne mai si indepartam unii de altii cu o obstinatie incredibila, cu o dorinta atat de mare de a ne separa, de parca nu e de ajuns ca suntem putini, mai trebuie sa fim si singuri.
Si pentru ca suntem putini, suntem indecent de indecisi. Indecent de goi, indecent de pierduti. Lipa-lipa prin viata, fara chef, ca un copil cu ghiozdanul prea greu in spinare, care n-are chef sa mearga la scoala.
Si ma cuprinde tristetea. Un gol pe care nu am cui sa-l marturisesc, pentru ca suntem, zau asa, prea putini. Si pe langa asta, ne risipim pe unde putem. Nu ne va mai ajunge, te pomenesti, nici sa fim singuri, va trebui sa fim disparuti cu totul. Iar asta e mai trist decat o plaja in luna decembrie, singura, goala doar cu cativa pescarusi care cauta sa ia cu ei tot ce mai e bun de luat.
Stiu cuvintele care ar putea sa rupa spinii, dar nu le aud. E tacere de mult timp, iar viata are un mod bizar de a-ti amesteca ingredientele ca intr-un cocktail. Toti asteptam normalul...un normal unde nimeni si nimic nu ar vrea sa spuna ce ar vrea cu adevarat.
The life bizzare...

Printre nori

Era noros afara. Nori peste tot. Parca urmau sa inghita lumea toata. Parca ceva din noi se rupea si se arunca in nori, facandu-i si mai alunecosi, si mai negri, si mai amenintatori.
Si cu toti norii din lumea asta mare, ea se simtea expusa cerului si spera ca asa e. Undeva, daca exista asa ceva, cerul ala ascundea un secret care era doar al ei. O discutie purtata doar de ei, intr-o lumina fada. Si mii de sfaturi de om mare pe care ea abia acum incepe sa le priceapa. Undeva, in cerul ala atat de ascuns de nori, se ascunde o imbratisare de care are atata nevoie, se ascunde un sfat care trebuie sa fie auzit, se ascund povesti ce trebuiau spuse, doruri multe, regrete si o sticla de vin.
Povestea trebuia sa aiba doua personaje. Are mai multe... Toti cei care au fost candva cu ei, intre ei si au reusit sa vada ceea ce ea abia acum vede, abia acum crede, au ramas prin norii aia mari, pufosi si permanenti. :)