Ma hotarasem sa strabat pe jos trotuarele reci, incercand sa inchid in noapte toate nelinistile mele. Dar strazile m-au purtat spre nicaieri in timp ce soaptele intunericului au inceput sa imi vorbeasca. Sa imi aminteasca o poveste…o poveste despre dorinta de a simti caldura flacarii aprinse si despre neputinta de a o pastra, despre singuratate si dorinta de a apartine cuiva, despre iubire si lipsa ei, despre teama. Despre un suflet ratacit printre faramele de nisip ce se scurg grabite dintr-o clepsidra fara timp…
Dar, pentru ca se apropie Craciunul, pentru ca eu stiu ca de Craciun se intampla minuni, pentru ca trebuie sa se intample, dorintele din scrisoarea trimisa Mosului, vor prinde viata ! Pentru ca asa cum Craciunul exista, exista si Mos Craciun.
Eu i-am scris ceva despre liniste, si maturitate pentru a putea intelege lumea cu adevarat, putere pentru a putea accepta…, curaj pentru a iubi fara sa imi fie teama ca ii voi pierde pe cei dragi, iertare in sufletele celor carora le-am gresit si, inevitabil, stiu ca le voi mai gresi, despre fericirea pe care le-as darui-o celor dragi, despre dorinta de a-i pastra pe mai departe pe cei pe care ii iubesc si fara de care inima mea nu ar mai bate la fel…despre o imbratisare…
