Ma tot gandeam...la virtutea asta numita rabdare...Imi amintesc "din frageda pruncie" cand se intorcea mama sau tata de la munca, le saream in cale si ii intrebam "ce mi-ai adus ? ce mi-ai adus ?" iar ei imi raspundeau uneori "rabdari prajite" J ...
De cele mai multe ori primeam o mica atentie, o bomboana, o ciocolata...dar existau si "ocaziile" in care mintea mea de copil se frangea pe ideea de "rabdari prajite".
Nu ma pot lauda ca sunt un om rabdator...n-am avut niciodata aceasta calitatate...
Am avut rabdare de la 14 la 18 ani pe o singura fraza "cand o sa ma fac mare, am sa plec in lume". O repetam zilnic, ca o rugaciune, am facut un apogeu existential din aceasta dorinta, si mi-a reusit.
Daca-mi cereti alte dovezi de rabdare...nu cred ca am...nici macar cu mine insumi.
N-am avut rabdare sa-mi traiesc adolescenta, am tras chiulul la traiul celor de seama mea si-am tins sa-mi depasesc anii ce-i aveam mereu. Intotdeauna minteam cand eram intrebat cati ani am...vroiam sa par mai mare, sa stiu mai multe, sa "am voie" sa fiu mai liber...
Iar pentru toate acestea mai sus mentionate, vrand-nevrand a trebuit sa am...rabdare.
Fiecare mica dorinta, fiecare punct de atins, fiecare sentiment, toate au necesitat timp, uneori sacrificii, uneori intelepciune.
Insa din punct de vedere carieristic rabdarea a fost intotdeauna o aptitudine a mea. N-am avut in plan o asceniune profesionala nemaipomenita, am invatat sa vreau ce-i mai bun pentru mine, sa-mi doresc sa excelez fara a pune mult accent pe timp. De altfel in ceea ce priveste exprimarea profesionala am considerat timpul ca fiind in detrimentul luptatorilor.Exista, e drept, momentul potrivit, locul potrivit si lucrul potrivit, insa toate aceste aspecte merg mana in mana cu ceea ce numim noi fler. Privesc asadar acest segment al vietii (cariera) cu optimism, in continua miscare, o lupta in contra-timp pentru afirmare. Niciodata nu e destul, niciodata nu e prea mult, intotdeauna e loc de mai bine.
Din punct de vedere sentimental...inca incerc sa deslusesc misterele rabdarii...
Avem sau nu nevoie de rabdare ca pansament sufletesc?
Desigur, e nevoie de rabdare pentru a ajunge la maturitatea sentimentala, e nevoie de timp pentru a intalnii jumatatea perfecta despre care se scrie in carti...
Pana la urma dragostea inseamna rabdare ? Rabdare sa ce ? Rabdare sa cultivam sentimentul suficient de puternic in sufletele noastre ca el sa prinda niste radacini de nedesprins ? Rabdare sa cunosti in totalitate partenerul si rabdare sa-i accepti partile bune si partile mai putin bune ? Rabdare sa ti se dedice trup si suflet pentru totdeauna asa cum v-a fost scris, asa cum ati visat ?
Daca este imposibil sa ma manifest fara rabdare atunci vreau sa o am inconstient. N-as suporta sa-mi reprim porniri si dorinte, sa ma asez cuminte pe banca timpului, capul plecat spunandu-mi "ai rabdare Bogdan". Nu !
In ceea ce ma priveste, la nivel intim, prea intim, adanc in mintea si-n sufletul meu, intotdeauna mi-am ingaduit mici exceptii de la regula. Cu dezvoltarea mea ca fiinta, cu existenta mea ca specie, cu transformarile mele fizice, posibil sa am rabdare...insa in dragoste...ca si-n razboi, timpul e in defavoarea noastra...rabdarea nu e un atu. Parerea mea. In dragoste traiesti fiecare moment ca si cum ar fi ultimul, iei ce iti doresti, oferi ceea ce ti se cere, actionezi in nestiinta doar de dragul clipei nebune...
Sub fiecare cuvant se asterne un gand. Gandul e mai lung decat cuvantul. Gandul e sadit in timp si radacina gandului e ori o traire, ori o dorinta...Nu luati de buna o fraza pentru ca ea are de cele mai multe ori o explicatie scrisa cu cerneala invizibila...
Cu cat ajungi sa cunosti un om mai bine, cu atat cuvintele lui scrise negru pe alb sunt doar note muzicale...Cuvintele n-au insemnatatea simpla a unei compuneri, cuvintele sunt chei spre labirintul mintii si poate al sufletului.
Si totusi am invatat sa am rabdare, am invatat ca uneori rabdarea este atributul intelepciunii, este o calitate care, din pacate, este din ce in ce mai putin incurajata in zilele noastre.
In relatia de cuplu rabdarea este un ingredient important, daca ne dorim ca aceasta sa persiste in timp, in armonie si buna intelegere.
Exista un anumit prag, la inceputul unei relatii de cuplu cand pur si simplu trebuie sa avem rabdare. Atunci cand furtuna indragostirii se mai domoleste si incepem sa ne descoperim partenerul si sa-l vedem asa cum este el. De asemenea, mai ales in acesta perioada este bine sa urmarim sa nu impunem, sa nu fortam, sa nu incercam in nici un fel sa-l dominam pe celalalt. O relatie trebuie dirijata in doi, iar daca directiile nu coincid este bine sa gasim o modalitate prin care sa ajungem la ambele destinatii.
Ca si toate celelalte atitudini pe care le manifestam in relatia noastra de cuplu, si in ceea ce priveste rabdarea, daca nu o avem fata de noi insine, nu o vom putea manifesta nici fata de persoana iubita.
Rabdarea de care dam dovada fata de cel pe care il iubim ne ajuta sa aprofundam relatia de cuplu, sa avem incredere si sa mergem pana in panzele albe pentru a ne descoperi prin intermediul iubirii.
