Toamna...

Eiii...a venit in sfarsit si toamna. S-a dat de-a berbeleacul peste mine. Are chef de glume si de nazdravanii, ma trage de maneca sa mai las prostiile acasa si sa ies in parc, sa facem impreuna misto de frunzele care au cazut, lesinate, la pamant.

Am o noua viziune asupra acestui anotimp. Una deloc depresiva. Ba chiar s-ar putea sa nu ma mai inchid, decat putin, in casa cu Savage Garden si niscai ganduri negre. Se pare ca toamna asta e un rezultat frumos al unor introspectii dureroase si de-a dreptul tampite, care insa au ajuns la o pauza. Caci introspectiile nu se opresc niciodata, au acest obicei.

Zilele astea mi-am amintit de ceva frumos; de Povesti Nemuritoare si de gemul de prune facut de mama. Apropo de amintiri, daca e sa-mi amintesc ceva pregnant din copilarie, atunci imi amintesc gustul gemului de prune facut in casa si inghitit lacom, stins cu o cana de lapte rece, apoi de harsaitul frunzelor galbene prin care ma taram spre scoala, tot drumul spre scoala cautand locurile cu cele mai multe frunze, ocolind cu gratie trotuarul proaspat maturat. Cand eram mic, toamna era ca acum. Plina de surprize si de lucruri bune, de drumuri deschise, niciodata inchise, de posibilitati, niciodata de finalitati.

Asa ca, ce-o fi, o fi, am sa iubesc de acum si toamna...