E octombrie, o daaa e fuckin`octombrie si e fuckin` luni. Stai si te intrebi ce dracu a mers prost. Undeva, candva, stii ca ai gresit, poate iti si vin in minte momente clare in care ai gresit. Dar nu poti sa pui degetul exact pe rana aia din care iese puroi. Stii ca iese si te doare si totusi nu o poti identifica. Macar sa stii naibi unde e, daca nu-i gasesti vreun leac.
Ma incearca asa un sentiment tampit de depresie cand imi aduc aminte cu cate vise si iluzii am venit eu in Bucuresti acum 7, 8 ani, cati naiba au trecut ca nu mai tin minte. Cat de greu a fost sa vad cum multe s-au dus dracului inca din primul an, si apoi inca vreo cateva rand pe rand. Nu zic ca nu a fost si ca nu este in continuare frumos si surprinzator. Zic doar ca erau niste vise, niste iluzii si niste dorinte si nu stiu daca faptul ca treptat le-am inlocuit cu altele a fost din cauza ca intr-adevar mi-am dorit sa le inlocuiesc, sau pur si simplu le-am pierdut. Le-am lasat sa se piarda...
Poate s-a strans prea multa oboseala sau poate organismul meu nu stie sa nu fie depresiv o data la ceva timp si trebuie sa las asta afara. Dar stiu ca tot incerc sa imi revin, inca de ceva vreme, din starea de negare care ma apucase si in care stiu ca pot sa cad si stiu cat de nasol si negru si tampit e acolo. Starea in care stai si te uiti la tavan cu un zambet tamp, cand le spui celorlalti ca totul e ok si ceva in tine se duce incet de rapa, dar inceeeet de tot, insa nu suficient de incet cat sa poti sa te mai tii de ceva.
Deci, e seara, e luni, e octombrie si da, sunt Savage Garden. Si e straniu ca pana si chestia asta o privesc cu oaresce maturitate pe care nu ma asteptam sa o vad in oglinda prea curand. Ma intreb daca ce e in oglinda e si de cealalta parte a ei… hmmm… nu stii niciodata cand vine vorba de oglinzi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu