Uneori, as vrea sa stiu ce gandesti, sa iti fiu aproape….sa te inteleg…..orele trec…. clepsidra mea sta in loc, timpul nu exista….aud doar pasi in mintea mea, vad urme peste tot in jur, lumina ce demult ma-nsotea s-a stins… Batai in usa se aud mereu, furtuni se zvarcolesc din nou, urmele sunt astupate de praf, ploile reci imi cad in prag. Si ma zbat intr-una sa gasesc cheia, ce mi-ai dat-o candva de mult…
Ma apuc sa scriu pe o foaie, versuri din poeme de demult, povara imi sunt amintirile, si incerc….sa uit….In fata mea, stau gandurile mele prafuite, ti le-as fi dat, dar cu ce folos…. A mai trecut o noapte si o zi, ma uit la ceas sta neclintit, intunericul ma cuprinde tot mai mult si uit sa mai privesc pe geam, stau intr-un colt si privesc limbile ceasului ce nu mai ticaie si astept… Am oprit timpul pt tine, cerul a plans in locul meu, luna si soarele le-am ascuns…cuvintele…te asteapta sa le asculti….as vrea sa dorm, sa te uit, sa nu te fi cunoscut… dar e tarziu…m-ai ucis iar sangele a secat… Da….m-ai ucis, inima mi-ai zdobit-o, mintea mi-ai imbolnavit-o, m-ai facut sa ma inec in mii de lacrimi.
De ce ?? De ce nu ti-a pasat cand m-ai imbolnavit, cand mai secat, cand mai ucis ?
……si totusi exist….. asteptandu-te intr-un colt, am oprit timpul pentru tine si stiu…nici azi nu vei veni…
Am visat atat de mult la o viata fara griji, am crezut in tot ce am avut si dintr-o data m-am pierdut…Cuvinte insirate pe foi, ganduri pierdute in zori, astept de prea mult timp sa pot spera in ceva, visez mereu... te caut in vise...in dor.
Fiecare secunda, fiecare ora e din ce in ce mai grea, ore scurse fara rost, minute in care simt ca ma sufoc, nu pot sa merg departe sa fug, nu am puterea de a smulge lanturile, bataile inimi sunt din ce in ce mai alerte si simt negura neputintei ce ma cupride…as fi vrut o sansa sa nu ma pierd in abisul mintii mele…dar timpul a trecut, m-a imbatranit pe neasteptat, as vrea sa strig sa ma auda cineva, dar degeaba simt….simt ca e in zadar, singuratatea e prietena mea ! Vrea sa fug, dar nu ma pot misca, in zadar ma zbat pe patul durerii, nimeni nu ma vrea, aud doar scartaitul crengilor de stejar, sub a caror frunze ma ascundeam candva….si zambeam, acum, doar patru pereti ma inconjoara, singuratatea e prietena mea, aud…si ma gandesc la tot ce iubeam candva, vremea a trecut, am ofilit si stiu…..mi-am pictat viata in doua culori, mi-am desenat destinul printre flori, am privit multe seri, am clipit si am descoperit mari…am trasat linii de durere, cerul plange in pete negre, pasari cu aripi frante….fum negru inaltand spre nori, sperante si vise ce dor…un soare fara raze, un copac fara frunze……mii de gratii, ceata si ploi, cuvinte surde, sunete mute, o zi intunecata, o noapte uda, trece o ora, trec doua…aceasi zi morbinda cu ziduri de fier, ma ridic de pe scaun, privesc in jur…totul e mort…la fel ca ieri !
... Sunt vise ce dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu