...Trecutul...

Viata este mereu colorata, o simti, o vezi... iubesti fiecare parte din ea, pretuiesti fiecare secunda si vrei mai mult. Cand totul deja este in roz si adrenalina iti creste la maxim, cand gandul nu iti este la nimic altceva decat la viitor, apare el,trecutul, exact atunci cand nu te asteptai, atunci cand simteai ca l-ai uitat, atunci cand nu mai intorceai capul sa vezi ce este peste umarul tau.

Si vine momentul in care viata ta nu mai este roz…amintirile iti invadeaza mintea si ti se pare ca o vraja prea puternica, ce nu te lasa sa mai inaintezi, nu mai poti sa gandesti limpede si fiecare parte a trecutului te invaluie..si stii…viata nu mai este roz, dar nici alta culoare nu mai are… Dintr-o data, nonculoare te cuprinde, exact ca un film vechi, alb-negru…

Amintirile acelea, iti revin, prezentul sau viitorul, parca nu mai exista in acel moment, nu mai ai capacitatea de a inainta, de a mai face un pas sau de a intoarce capul, sa inchizi ochii si sa indraznesti sa visezi. Stii ca un vis nu te va face mai puternic si realizezi ca niciodata, nimic, nu va mai fii ca in vremurile pe care le-ai iubit atat de mult. Credeai ca esti in rai, iti imaginai deja cum sari pe fiecare nor, simteai cum plutesti…dar acel nor, s-a evaporat, iar tu ai cazut, ai cazut atat de mult, incat tot ce ai in minte sunt vorbe de demult ce le indrageai si stii ca zilele tale de singuratate sau prelungit, suferinta ta sa prelungit. Amagirea este acum la tot pasul, trecutul este cel pe care l-ai iubit atat de mult….atat de mult…cum sa traiesti fara el, cand stii ca fiecare minut depinde de el ?

Simti ca te sufoci in lacrimi, in tot ce stiai ca fost, e un chin, totul este acum imbracat in acele haine zdrentuite si prafuite…tu zambeai, clipeai, iubeai acele haine zdrentuite…Oare cum sa il uiti acum, cand el a intins mana spre tine si ti-a alungat fericirea si linistea ? Nu…nu poti si nici nu vrei, cat este de minunat sa iubesti acel trecut….

Orele se scurg, lacrimile poate ca deja au secat, vocile inca le auzi, bataile inimi continua sa se joace in tine…in sfarsit,ai reusit sa iti dai seama, cat de greu iti este sa traiesti fara trecut, nici nu mai conteaza daca cerul este albastru sau intunecat, nici nu te mai intereseaza cine te striga pe nume, ca un disperat care incearca sa te scoata din acel abis in care ai cazut….Nu iti pasa de ei, nu iti pasa de acel prezent ce te vrea….Asta pentru ca, tu nu poti vedea prezentul sau viitorul fara trecut. Doar stii, el este ”partea” aceea care te-a facut omul puternic din prezent. Cum sa indraznesti sa uiti partea aceea atat de dureroasa, atat de chinuitoare si totodata…atat de minunata….nu vrei sa faci asta….iti este atat de greu….

Inima, a fost sfasiata…te uiti la tine, o vezi cum atarna, o vezi cat este de ranita, o vezi cat de mult sangereaza…oare de ce nu vine nimeni sa te panseze ? Sa te ingrijeasca ? Sa nu te mai simti atat de singur…de ce ?

E vina ta….ca nu ii lasi sa vina, ca preferi sa suferi atat de mult, sa te ineci in lacrimi si ca iubesti atat de mult trecutul…

Stiu prea bine ca nu il pot depasi, eu nu pot….sufar…dar am secat, pentru ca lacrimile deja au fost eliminate cu toate….desi aud trecutul….desi amintirile lui revin…desi incep sa simt un gol in suflet…nici eu nu il pot uita….si atunci te intrebi..

Cine sunt eu sa iti spun sa uiti partea aceea intunecata ?…cand eu insumi nu am facut nimic ca sa ies din acest abis…

Off…si atunci…iti cer iertare….imi cer iertare, ca nu sunt omul puternic care ar putea veni la tine sa iti interzica sa privesti peste umar, imi cer iertare ca nu reusesc eu insumi sa ies din singuratate….imi cer iertare ca si eu la randul meu sunt omul care nu reuseste sa se descotoroseasca de trecut….Si atunci te uiti la mine, cu toate ca sunt deja in genunchi, cu toate ca inima imi sangereaza atat de tare…..te uiti la mine si imi spui sa te las, imi spui ca nu ma iubest… cu o voce atat de aspra si de rea….eu cad….continui sa privesc la tine….tu, imi intorci spatele, pleci, deja…uitasei trecutul….tu doar iti aminteai…..si eu…am ramas in el…Atat de singur….atat de ranit…si lacrimile revin…suferinta la fel si ea…inima parca e rupta in mai multe bucati si ma uit la mine si ma vad cat de josnic sunt, cat de slab si imatur…cum de nu am puterea ta ? Cum de am ramas aici ? Cum ?????

Si ma intind pe jos, imi asez o mana sub cap…e atat de rece…si atat de trist…dar..nu vreau sa te uit trecutule…atat de mult te iubesc, atat de mult imi lipsesti….inchid ochii si te vad din nou…aud o melodie in surdina si reusesc sa visez si sa mi te doresc atat de aproape …dulce si chinuitor trecut….