In viata, omul..barbatul... sotul...construieste castele, pentru dragostea lui ! Construieste palate... pline de iubire, poleite cu lacrimi de dragoste. Dar ce folos ? Ce folos daca, omul...barbatul...sotul, transforma aceste palate... castele in citadele..., ce folos daca acele palate... castele nu stralucesc de iubire. Ce folos daca nu sunt stapanite de o regina, o regina care sa le dea implinire si stralucire. Ce folos daca ti acolo o prizoniera, ce folos ?
Nu, nu construiti citadele, construiti palate... castele.
Nu, nu construiti citadele, construiti palate... castele.
Iarta-ma, Regina mea !
Frumos !!!!! Cata remuscare intr-adevar in aceste randuri. Si ce frumos ai spus, Bravo pentru acest blog in general !
RăspundețiȘtergereNu uita, recunoasterea si cainta se iarta intotdeauna.
Promit ca am sa revin pe aici.
Multumesc Natalia pentru aprecieri. Oamenii ar trebui sa recunoasca ca singura batalie pe care nu o vor putea castiga niciodata este cea cu dragostea...
RăspundețiȘtergereCand gresesti e usor sa treci peste ea. Dar cand intervine remuscarea, sarcina e cu atat mai dificila !
foarte tare frate
RăspundețiȘtergere