In corpul omului, sufletul isi alege drumul catre unele lumi. Iar in functie de drum, destinatia sufletului se schimba. Unele suflete sunt fericite cu drumul ales si destinatia, alte suflete sunt fericite cu drumul ales dar nu si destinatia. Unele suflete nu sunt fericite cu drumul ales, dar se multumesc cu destinatia sau poate nici cu aceea. Insa unele suflete se ratacesc.
Unul dintre aceste suflete poate fi oriunde, oricand. Nimeni nu stie de el si nimeni nu il cauta. Iar daca l-ar cauta cineva, probabil nu ar sti cand l-a gasit. Oriunde merge, ajunge prea devreme sau prea tarziu. Cei langa care si-ar dori sa fie nu il vad sau se departeaza mereu de el. Are nevoie de ceva nou, dar tot ce i se ofera e trecutul lui care se repeta intr-o ciclicitate sadica. Iubeste fara sa fie iubit si adeseori fara sa isi declare sentimentele de teama sa nu para penibil sau sa fie respins. Este prietenul tuturor indiferent ca isi doreste mai mult sau mai putin de la ei. Toti vor sa ii fie prieteni, dar nu si pereche. Nu ii refuza pe cei care ii cer ajutorul, dar nu are cui sa ceara ajutorul cand are nevoie de altii.
Ploua mereu deasupra lui, chiar si cand ceilalti se bucura de soarele si caldura verii. Iubeste ploaia pentru ca atunci poate fi trist fara sa caute motive mai bune decat cele reale pentru tristetea lui. Motivele reale il fac sa para fragil si lamentabil, iar el nu are nevoie de mila. Ceea ce vrea de la ceilalti nu primeste niciodata, dar le ofera cu generozitate.
Rugaciunile lui nu sunt auzite, chiar daca sunt sincere. E mai mereu tacut, chiar daca ar avea multe de zis. Iar atunci cand vorbeste, putini sunt cei care il asculta iar si mai putini il inteleg. Si oricat de tacut ar fi, tot ce strange in el striga in speranta ca va fi auzit. Insa de cele mai multe ori, nimeni nu il poate auzi.
Lacrimile ii curg des din ochi, dar le sterge repede pentru ca nu ii sta in fire sa planga. E obisnuit sa le indure pe toate singur, chiar daca isi doreste mereu oameni langa el. Toti ii dau sfaturi, dar e satul de ele. Nu l-au ajutat cu nimic, de ce le-ar pretui ? E imun in fata optimismului si nu obisnuieste sa viseze pentru ca tot ceea ce e frumos incepe repede si se termina si mai repede. Visele lui se destrama lasandu-l mereu in aceeasi camera plina, dar atat de pustie. Nici nu doarme prea mult ca sa poata visa.
Gaseste mereu motive pentru care sa isi continue drumul, chiar daca asta inseamna sa se invarta in cerc dupa aceleasi miraje desarte care il indeparteaza si mai mult de ceea ce isi doreste cu adevarat. Se multumeste cu din ce in ce mai putin, pana cand nu mai are cu ce sa se multumeasca. Ii ramane doar speranta ca totul va fi mai bine. Iar atunci cand lucrurile se schimba si totul e mai bine, ii vine greu sa creada ca e real. Si daca este real, nu va sti ce sa faca in continuare pentru ca a fost si va ramane mereu ceea ce este: un suflet ratacit. Iar un suflet ratacit rareori gaseste drumul pe care sa se intoarca. Si atunci cand il gaseste, deja a pierdut prea mult timp departe de el si devine confuz cu privire la destinatie. Si cine stie unde ajunge un suflet ratacit ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu