De ce credem ?

Nu mi-am propus in acest moment sa fac o dezbatere pe teme religioase, desi probabil credinta in Dumnezeu ar trebui sa existe in fiecare din noi. Mi-am propus sa vorbesc despre incredrea de sine si increderea in cei dragi.

Increderea in sine, la fel ca iubirea si respectul de sine se structureaza in jurul unei imagini interioare pe care o avem despre noi insine, plecand de la un nucleu care este suficient de solid si protejat pentru a rezista criticilor si respingerilor, unui flux de intoleranta, valurilor de deceptie si deznadejde, violentelor venite din partea celor din jurul nostru.

Increderea de sine este o cautare permanenta a imprevizibilului vietii, si trebuie reimprospatata, reconstruita, confirmata si infrumusetata in fiecare zi. A avea incredere in tine, si incredere fata de celalalt, se invata, si se consolideaza si la varsta adulta, chiar daca nu a fost formata in timpul copilariei. Si cum orice incredere ne deschide spre experienta relativului si a imprevizibilului, vedem cata deschidere si cata libertate poate purta in ea.

Increderea in sine, se amplifica atunci cand acceptam sa cerem, pentru a ne completa cunostintele, cand incetam sa mai credem ca nu stim, cand descoperim ca stim multe lucruri dar nu vrem sa stim ca stim.

Cand acceptam sa intelegem ca avem mai multe resurse decat cele pe care le-am folosit deja.

Cand acceptam sa ne spijinim pe aparitia imprevizibilului pentru a ne amplifica propriile noastre posibilitati.

Cand incetam sa ne mai refugiem in ceea ce am invatat deja, cand incetam sa ne sprijinim doar pe cunostintele si certitudinile noastre, pentru a ne bucura de creativitatea momentului.

A avea incredere presupune a avea o siguranta interioara suficient de mare pentru a te apropia, a te increde, a te abandona, chiar in fata imprevizibilului comportamentului celuilalt. Increderea in sine este strans legata  de increderea  in partenerul tau, invcrederea in cei dragi. E foarte simplu, increderea insemana asumarea unor riscuri, riscuri care pot avea un final fericit sau tragic, dar asta este viata, totul se bazeaza pe incredere:

 Iti asum riscul de a incepe o relatie de lunga durata cu celalalt, asa cum este el astazi, dar si asa cum va deveni, cum va fi in viitor ?”

“ Iti asum riscul de a fi dezamagit, riscul ca celalalt sa nu raspunda asteptarilor mele, riscul ca intr-o zi sa ma paraseasca, sa ma tradeze si sa ma insel in privinta lui ?”.

Aici este vorba poate de demersul cel mai dificil, acela de a te responsabiliza, de a-ti asuma, si de a iesi din acea dubla capcana, des intalnita in relatiile umane:

-          aceea de a-l acuza pe celalalt: “ Este vina ta, nu m-ai iubit asa cum te iubesc eu, nu ma asculti, nu nu faci ce zic…”.

-          sau autoacuzarea, cand ne acuzam pe noi insine: “ Eu sunt vinovat, nu sunt in stare de nimic, n-o sa reusesc niciodata, nu ma ridic la asteptarile lui, nu sunt  sotia perfecta.”.

Nu acuzarea sau autoacuzarea ci responsabilizarea este solutia, faptul ca suntem resposabili in parte, pentru ceea ce ni se intampla, fara sa cadem sau sa ne refugiem in culpabilizare sau in devalorizarea celuilalt sau in autodevalorizare.

Increderea trebuie sa existe, este fundamentala unei familii, este forta vitala care tine cuplurile legate. Este foarte important sa intelegem ca acuzandu-ne sau acuzand nu rezolvam problema ci doar aratam si ne aratam noua insine ca fugim de responsabilitate, ca ne e teama , ca suntem slabi.

Increderea  in partener sau familie este esentiala  si determinanta  in a avea incredere de sine. Nu exista lucruri pe lumea asta care sa nu fie rezolvate, de aceea increderea nu trebuie sa dispara, sau daca se micsoreaza, increderii ii mai trebuie data o sansa.

Pana la urma greselile sunt umane, dar asta nu trebuie sa  fie determinant,  gresim ca sa invatam, gresim ca sa evoluam, si in familie e la fel, greseala partenerului nu arata slabiciunea lui, greseala ta nu inseamna neputinta, totul se rezuma la crede ca ceea ce faci nu e bine sau recunoastrea greselii, atunci  inseamna ca ai evoluat, inseamna ca ai facut pasi inainte, inseamna ca increderea de sine a crescut. Cu fiecare greseala in viata, dar si recunoscuta, increderea se intareste.  E important insa sa facem diferenta

Deoarece noi suntem cei care avem nevoie sa avem incredere in ceilalti, foarte rar celalalt este cel care ne inseala. Noi insine suntem cei care avem nevoie sa ne incredem si sa ne pastram credinta, si sa avem o incredere care nu este reciproca, pana in momentul in care suntem in sfarsit pregatiti sa aflam adevarul.

A comunica reciproc inseamna a indrazni sa punem in comun, depasindu-ne temerile in fata diferentelor si acceptand ceea ce poate veni de la celalalt, respectandu-i valorile, dar respectandu-ne si pe noi in acelasi timp.