si te privesc in tacere cum te stingi ca o lumanare la geam....
Ochi-mi acoperiti de zapada incep sa planga. Fire de apa isi croiesc drum spre talpile tale.
Intr-o zi vei apasa nervoasa baltile in care m-am scurs si-ti vei uda picioarele. Apoi te vei incalzi ... pana cand in aer va fi abur si atunci iti vei aminti…cum timpul a trecut... ca un pendul ratacit.
Dragostea priveste un om plangand in petale, disperat sa-si arate lacrimile oricui...
Ai revenit cu ceva profund. Credeam ca ai abandonat sa mai scri. Am citit si recitit ca sa inteleg ce anume ai vrut sa spui. E intr-adevar foarte profund si mai ales cutremurator ceea ce este in sufletul tau acuma. Mi-au dat lacrimile.
RăspundețiȘtergereSucces Bogdan !
Dragostea, Timpul si Rabdarea sunt singurele arme ale omului. Stau intr-o camera in care lumina se lupta cu jaluzele sa intre si pare sa invinga caci eu ma trezesc. Razele soarelui imi mangaie fata , mi-e dor de patul meu de acasa…ce caut aici? In locul bratelor mele au aparut doua aripi rosii cu nuante de negru. Cand zbor spre tine ma simt ca o pana in bataia vantului, libertatea respira prin venele mele...
RăspundețiȘtergereMultumesc Natalia...
Cu cata usurinta vorbeste uneori dragostea ! Cat e de simplu sa scri atunci cand sentimentele vorbesc. Insa nu toti au acest har. Bravo, nu te cunosc dar te simt aproape.
RăspundețiȘtergereIlinca Ionela
P.S. Am si eu un blog, insa inca nu m-am decis sa scriu in el. Dar tu ma inspiri.