Rabdarea...Timpul... Dragostea

Rabdarea...

Se spune ca iubirea ar trebui sa ne fie alaturi la bine si la greu. Dar e absolut evident ca la bine, dragostea e cumva mai seducatoare, mai intelegatoare, mai lesne de trait. La greu, te face sa iti calci pe instinctul de conservare si sa te gandesti mai intai la tine. Cand dai de greul celuilalt te inspaimanti si uiti binele. Ceea ce e teribil de greu, aproape imposibil si grozav de consumptiv.

Am facut azi curatenie in desagii de rabdare si m-am intrebat sincer daca imi vor ajunge. Daca voi accepta vreodata definitiv si irevocabil sa recunosc ca nu am dreptate atunci cand stiu sigur ca am. Daca voi accepta langa mine femeia despre care stiu ca nu ma iubeste neconditionat, asa cum am visat intotdeauna ca m-ar adora, femeia care imi cunoaste defectele si mi le reproseaza ocazional. Daca voi accepta sa sufar in tacere si sa-mi ascund frustrarile datorate altora. Daca voi accepta lipsa de comunicare. Daca voi accepta lipsa sentimentelor expresive. Daca voi mai lasa sa treaca peste mine anii.
 Ei bine, calculele mele m-au adus undeva pe la limita. Asadar, s-ar putea sa reusesc sau nu. Nu stiu ! E ciudat dar rabdarea te consuma, iti usca sufletul. Nu rabdarea din dragoste ci rabdarea datorata inconsistentei sentimentelor. E greu si trebuie sa faci mereu diferenta  intre ele, e greu si trebuie sa fi cinvins ca vrei sa faci asta...

Timpul...

Timpul are rabdare cu oamenii... oare noi cata rabdare avem cu el ? Cata rabdare avem sa asteptam momentul perfect, omul perfect, clipa perfecta ? Cat sa astepti decizii, hotarari...cat sa astepti o dragoste  ratacita ? 

Dragostea...

Si atunci gandesc ca o dragoste imperfecta, dar reala, este de preferat unei iubiri al carei unic cusur este inexistenta. 

Si totusi... iubirea inseamna... Rabdare...Timp... si multa Dragoste. Si cand dragostea vorbeste, parca tot pamantu e mut.