Visez o lume ce sa cuprinda intreg universul, ca intr-o imbratisare. Visez sa am o clipa de albastra de turcoaz pe cerul inghetat al iernii. Visez sa invat sa construiesc castele de nisip fara ca valurile gandurilor mele sa mi le darame intr-o clipa. Visez sa nu ma mai stiu pe-o margine de dor cautand mereu o imbratisare. Visez sa invat sa respir fiecare secunda, incercand sa alunec mai departe de dorurile si furtunile din mine. Visez sa am ochi pentru a putea citi ce scrie, pe cerul senin. Visez sa nu mai cred ca ma regasesc numai in frunzele uscate ale amintirilor sau in calimarile sparte ale dragostei. Visez sa nu mai incerc sa descopar, sa redescopar, lumea prin iubire, fiindca aceasta cautare e infinita si dureroasa. Visez sa nu ma mai agat de nori si sa ma prabusesc in mintea mea de la inaltimi. Visez sa nu mai caut intelesuri fiindca nu intotdeauna avem nevoie de busole. Visez sa nu mai visez... dar si asta va ramane un vis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu