Ieri noapte mirosea atat de tare a iarna ca m-am si vazut cu ghete pufoase, manusi imblanite si o caciula caraghioasa, sus intr-o casa de munte, cu vin fiert in mana, cu zapada in jur. M-am imaginat acolo, la caldura pe care numai lemnul o poate da, in fata unui semineu imens. Aproape ca simteam zapada pe nas si picioarele inghetate.
Si m-am tot gandit eu asa… cum de m-am linistit dintr-o data. Descopar chestii la mine care au ars mocnit pana cand, nealimentate, s-au stins. Si nu e deloc rau. Descopar furii si dureri care atunci cand erau prezente, erau atat de prezente incat credeam sincer ca or sa ma doboare, dar n-au facut-o...
Azi povesteam cu niste prieteni despre Craciun, colinde, brazi, globuri... E al doilea Craciun pe care il voi face singur, dar e primul din noua mea viata... cobor...urc..iar cobor si apoi ma catar din nou. Totusi...sunt o balanta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu