Cat de paradoxale sunt uneori gandurile, dorintele noastre…ne ratacim intr-un circuit infinit de intebari, raspunsuri, presupuneri. Confundam realitatea paradoxala pe care o traim cu un vis ferice caruia singuri i-am dat viata. Pentru a evada din adevar, devenim niste fugari ai existentei monotone. Un adevar…alergam atat de mult după el pentru ca in final sa-l negam, voluntar ne contrazicem cand lasam cuvintele sa se piarda in van, cersim un raspuns pe care nu suntem in stare sa-l accepatam. Nu toleram minciuna, dar nu ne-am invatat sa infruntam adevarul, avem senzatia ca suntem atotputernici, cand, de fapt, suntem doar o variabila intr-un univers dezlantuit. Asteptam atat de mult un sentiment ca mai apoi sa incercam din rasputeri sa-l eliminam din constiinta, traim cu atata suflet unele momente si apoi staruitor incercam sa redactam fisierele memoriei. Hmm…oare nu e ridicol sa lasam uitarii o emotie inca vie, ne instrainam tot mai mult de valorile ce pun temelia existentei noastre, examinam un suflet cu o neincredere ce ne dezumanizeaza, devenim credinciosi unui adevar subiectiv cercetand obiectiv o falsitate credibila…nu stim nimic dar ne prefacem ca stim totul.
Cat de paradoxali suntem…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu