Ea...femeia

Femeia…. intotdeauna am zis ca femeia este sinonim pentru misticism. Ce poate fi mai frumos , decat un zambet  caligrafic, asternand cu precautie povestea sufletului, pe chipul ei ?

Da, e ea, asa cum am sculptat-o in suflet, mi-am intersectat privirea lasand un autograf  in ochii ei. Intotdeauna m-a dezarmat, am  urmat-o si in vis, acolo perfectiunea ei, era mai profunda. M-am transpus intr-un mod familial in gandurile ei dorind sa-i incrustez imaginea mea in amintiri, uneori am izbutit ! Am incercat sa-i citesc chipul fragil insa am ezitat sa-i descifrezi universul, un univers invelit in inocenta si plin de candoare. Ea e cea ce poseda o forţă fragmentata de sensibilitate, o descopar in fiecare zi. Mi-a ornamentat estetic sufletul, pe zi ce trece descopar sentimente altoite, precum trandafirul. Cu o privire devoratoare o admir tot mai mult, dezvalui  amprente fidele in gandurile ei si zambesc, ciudata e conceptia ei de viata, cel putin asa mi se pare mie, putin naiva si totusi puternica. Am reusit fara sa vreau  sa-i dezbrac zambetul, fiecare lacrima reliefa pe obrazul ei smboluri triste, dar si atunci o admiram. A rabdat si inteles nu doar odata impiedicandu-se de priviri destramate si de cuvinte necioplite, am fost acolo, alauri de ea. S-a  ridicat de fiecare dată mai echilibrata, mai puternica. Au ramas doar cicatrici, mascate gratios cum doar ea poate.  Am descoperit  o alta lume prin ochii ei mari si albastrii ca cerul, devenisem invincibil alaturi de ea. Nu reuseam sa o explorez pana la capat. Ca un manuscris nedescifrat ramane intiparita pentru totdeauna in sufletul meu , ea doar ea, femeia !