M-am mutat :D

Si daca acest blog va ramane doar un cimitir de vise si trairi, am hotarat sa ma maturizez asa ca m-am mutat

www.truezone.ro

Nothing else matters...

In curand, locul asta o sa ramana un cimitir de versuri si ganduri, care incadreaza frumos de tot amintiri pe care numai eu le pot intelege.
In rest, mi-e teama de atat de multe lucruri, incat astept sa se umple paharul si sa nu-mi mai fie teama...






Atat de aproape, indiferent cat de departe
fara a putea fi mai mult din inima
mereu avand incredere in cine suntem
si nimic altceva nu mai conteaza

nedeschizandu-ma niciodata in acest fel
viata e a noastra, o traim in felul nostru
toate aceste cuvinte pe care nu doar le spun
si nimic altceva nu mai conteaza

caut increderea si o gasesc in tine
ceva nou pentru noi in fiecare zi
deschide mintea pentru o vedere diferita
si nimic altceva nu mai conteaza

fara sa-mi pese de ceea ce ei fac
fara sa-mi pese de ceea ce ei stiu
dar eu stiu

atat de aproape, indiferent cat de departe
fara a putea fi mai mult din inima
mereu avand incredere in cine suntem
si nimic altceva nu mai conteaza

fara sa-mi pese de ceea ce ei fac
fara sa-mi pese de ceea ce ei stiu
dar eu stiu

nedeschizandu-ma niciodata in acest fel
viata e a noastra, o traim in felul nostru
toate aceste cuvinte pe care nu doar le spun

caut increderea si o gasesc in tine
ceva nou pentru noi in fiecare zi
deschide mintea pentru o vedere diferita
si nimic altceva nu mai conteaza

fara sa-mi pese de ceea ce ei zic
fara sa-mi pese de jocurile pe care le jaoca
fara sa-mi pese de ceea ce ei fac
fara sa-mi pese de ceea ce ei stiu
si eu stiu

atat de aproape, indiferent cat de departe
fara a putea fi mai mult din inima
mereu avand incredere in cine suntem
nu, nimic altceva nu maï conteaza

My dreams...

Visez o lume ce sa cuprinda intreg universul, ca intr-o imbratisare. Visez sa am o clipa de albastra de turcoaz pe cerul inghetat al iernii. Visez sa invat sa construiesc castele de nisip fara ca valurile gandurilor mele sa mi le darame intr-o clipa. Visez sa nu ma mai stiu pe-o margine de dor cautand mereu o imbratisare. Visez sa invat sa respir fiecare secunda,  incercand sa alunec mai departe de dorurile si furtunile din mine. Visez sa am ochi pentru a putea citi ce scrie, pe cerul senin. Visez sa nu mai cred ca ma regasesc numai in frunzele uscate ale amintirilor sau in calimarile sparte ale dragostei. Visez sa nu mai incerc sa descopar, sa redescopar, lumea prin iubire, fiindca aceasta cautare e infinita si dureroasa. Visez sa nu ma mai agat de nori si sa ma prabusesc in mintea mea de la inaltimi. Visez sa nu mai caut intelesuri fiindca nu intotdeauna avem nevoie de busole. Visez sa nu mai visez... dar si asta va ramane un vis...

Gri

Nu poti spune ca in viata exista cu adevarat clipe albe si clipe negre. Daca stai sa te gandesti in adevaratul sens al cuvantului, vei realiza ca de fapt viata este gri.
In fiecare parte frumoasa exista intotdeauna si partea cealalata, pe care, de obicei tindem sa o evitam, la fel cum in fiecare clipa neagra exista si partea plina inca a paharului pe care suntem prea orbi sa o vedem si dramatizam totul.
Cateodata as dori sa arunc un strop de culoare peste lume, sa desenez zambete senine pe fetele trecatorilor, sa pictez frunze copacilor tristi si dezgoliti de toamna, sa mazgalesc aleile mohorate de prin parcuri, poate asa fiecare clipa de fericire am trai-o si mai intens, iar in fiecare clipa de tristete am avea in suflet o speranta vie care nu ne va lasa niciodata sa renuntam la visele noastre.
Poate de aceea clovnii sunt atat de colorati...

Manualul cu lucruri de care am nevoie...

Ma gandeam uneori, ce bine ar fi sa avem cu toti un manual cu lucruri necesare, ce bine ar fi sa stim mereu si oriunde cateva chestii care chiar iti trebuie in viata asta. Evident doar daca vrei sa iti mentii capul pe umeri si sufletul in nori, acolo unde nu ti-l mai poate calca nimeni in picioare...
Astfel, in afara de cele mai firesti chestii cum ar fi apa, mancare si cafea, iti trebuie un briceag bine ascutit. E util in caz ca vine apocalipsa si, cine stie, totul se transforma din jungla urbana in jungla din aia pe bune, in care trebuie sa te lupti cu liane si monstri.
Apoi, iti trebuie toamna si depresia de toamna, iti trebuie iarna si viscolul ei, vara cu marea si fetitele ei cu fuste scurte :), chiar si primavara cea frumos mirositoare, asta ca sa nu uiti ca esti om intai si nu doar o bucata de creier intre un scaun si un birou. Sa numeri frunzele care cad, sa cada cu zgomot in tine, sa-ti amintesti de vara aia despre care ai crezut ca e prima vara din viata ta si de prima promisiune pe care ai jurat ca nu o sa o incalci pentru ca apoi in alti ani, alte anotimpuri sa-ti inchida gura, mai mult sau mai putin discret. Sa iti amintesti cand singura modalitate de a te distra iarna era sa numeri fulgii de zapada si sa pui pariuri despre gradele din termometru
Iti trebuie sa iti aduci aminte cine ai fost, copilul care erai, prima jucarie pe care ai iubit-o asa mult  incat ai inteles ce e iubirea pentru ceva ce e numai al tau. Iti trebuie amintirile pe care le ascunzi sub covor, pentru ca dor. Iti mai trebuie un briceag metaforic pentru ca trebuie sa mai si tai din bube, uneori in carne vie, deseori fara anestezie. Si trebuie sa fii lucid in momentele alea, trebuie sa stii ca ceea ce faci este incredibil de dureros si de gresit, sa stii ca poate sa fie degeaba si in acelasi timp sa fie cel mai mare sacrificiu din viata ta.
Iti trebuie un palton de iarna (si asta chiar imi trebuie :) ) si cineva care sa ti-l puna pe umeri, la fel cum trebuie sa vrei sa iti dai jos paltonul si eventual si pielea de pe tine pentru a le darui persoanei care ti-a pus paltonul pe tine. Iti e necesar un pahar de lapte cald seara, cand stai si iti tragi sufletul dupa o zi in care nu ai fost al tau, nici macar un pic. Ba, mai rau de atat, ai fost al oamenilor care nu te inteleg, nu te cunosc, nu te accepta, doar s-au ciocnit de tine intr-o zi si asta a fost tot.
Si-ti mai trebuie o zi in care sa le asterni cu calm pe o hartie sau pe calculator sau pe ce o fi, la fel cum e necesar poate sa citesti chestiile astea undeva, e necesar sa te intalnesti cu oameni carora sa le povestesti cu calm despre zile in care credeai ca o sa iti dai foc la suflet dupa ce altii au scuipat pe el. Iti e necesar sa fii confuz, sa nu fii sigur, sa fii absurd, sa gresesti si sa fii relativ dus cu capul. Pentru ca altfel degeaba tot, nu stiu cum sa o expun mai plastic. Si in momentele mele de tampenie majora, bucurie incredibila, melancolie si dor, mi-as fi dorit sa am manualul asta cu lucruri de care am nevoie. Am obosit sa le spun mereu, altora, de ce au nevoie, am obosit sa stiu ce altii au nevoie, pe cand eu uit aproape de fiecare data de lucrurile necesare mie..., dar poate ca am sa scriu odata un manual cu lucruri necesare :).

Povestile noastre...

As vrea sa spun ca imi pare foarte rau ca nu reusesc niciodata sa invat ca povestile nu trebuie tarate in realitate, cu niciun pret. Am ascultat de prea multi oameni atunci cand mi se spunea: fa asta ! Incearca asta ! O sa-ti para mai rau daca nu incerci !
Si uite unde s-a ajuns. La gatuiala si la tragicul sentiment de compromis. La asteptari ce nu devin realitate, la crosetat iluzii, la trezit noaptea si constatat nu ca a fost un vis urat, ci unul frumos. La dezamagiri, taceri. Povestile sunt macelarite, disecate cu o precizie de invidiat, uitate si abandonate. Nimanui nu ii pasa peste cate capete trebuie sa treci. Tu doar trebuie sa iti traiesti povestea.
E amar, stiu. Intr-o lume ideala, povestile chiar ar putea fi traite fara sa fie intinate. Undeva in mine, cred ca o sa cred asta intotdeauna. O sa adorm visand la lumea ideala in care povestile te si se respecta. Dar acum, in acest moment, in aceasta zi, chiar daca suna trist si contrar a tot ceea ce am invatat pana acum cu totii la scoala vietii si a sentimentelor, unele povesti trebuie sa ramana pure, in capul tau. E singura cale prin care poti ajunge sa nu urasti niciun protagonist.
Data viitoare cand o sa-mi bata o poveste la usa, o sa tac. O sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic. O sa-mi traiesc franturile de magie in cea mai deplina liniste. Nici chiar eu nu voi sti ce s-a intamplat cu adevarat...

Zilele si muzica lor...

Ca de obicei, mai ales cand am capul plin de ganduri, dau peste cantece care ori ma scot din rahat, ori ma baga, ori, paradoxal, ambele.
Dat fiind ca e duminica, pot sa fac o scurta trecere in revista a cantecelor care s-au suit saptamana asta la mine in cap si au ramas acolo.
Luni: Luna amara - Rosu Aprins. Era undeva pe repeat, ca o placa stricata, o data cu valurile care se apuca sa mai vuiasca periodic in capul meu.
Miercuri: Savage Garden - Truly Madly Deeply. O daaaa... saptamana asta am fost si truly si deeply :)
Joi: Skylar Grey - Invisible . Profunda, adevarata...de-a dreptul mi-a ramas in gand...in inima si in suflet, chiar m-am simtit invizibil in ziua aceea
Vineri: Christina Aguilera - I'm OK. Cantec de visat, cantec de inceput. Cantec care a insotit toate celelalte cantece.
Sambata: Bed of Roses - Bon Jovi. O data pe saptamana nu pot si eu sa visez ? Sa imi bantuie creierii glam rock-ul din nou? Macar pentru parul si incruntarile lui Jon.
Duminica, adica azi: Evanescence -  My Immortal. E frig, a inceput sa viscoleasca afara, viscoleste si in capul meu. Ma simt inspirat si voi continua sa scriu la "Colectia mea de ganduri"
Iar maine e luni (din noua-la naiba) si maine e timp de noi obsesii si de noi invarteli intr-un carusel pe care inca nu am avut onoarea de a-l cunoaste dar nu e timpul pierdut. Ce misto, cata incredere putem sa avem in ziua de maine ! Si de cele mai multe ori ne tradeaza, o uram si devine o "ieri" nesuferita si mica, demna de uitat. Si speram mereu si mereu la un "maine" perfect. Ce oameni defecti :(

Harta destinului...

N-am lasat niciodata harta din maini.
Nici macar cand drumul se incrucisa, se apleca, se lupta cu sine, devenea patrat si apoi rotund, redundant si totusi mereu nou, doar pentru a lua foc clipe mai tarziu.
N-am lasat niciodata harta din maini.
Nici cand pasii au devenit batai de tobe prevestind razboiul, macelul dintre ei si drum, lupta cu sine, cu ziduri, cu bucati de poteca devenite arme.
N-am lasat niciodata harta din maini.
Nici cand mainile m-au parasit, zburand cu harta fluturanda peste drumul care ardea ca o poveste pe care nu am uitat-o niciodata.
N-am lasat niciodata harta din maini.
                                                   Acesta mi-e destinul...